Legislație: Care sunt condițiile în care poți zbura cu drona în țările UE?

UPDATE: Citește informațiile despre noua legislație a dronelor care a intrat în vigoare în 2021 în România.

Dacă plănuiești să pleci în vacanță ori să fotografiezi și filmezi într-o țară din Uniunea Europeană, ar fi bine să arunci un ochi peste acest articol ca să știi unde e permis să ridici drona și care sunt condițiile. Vei vedea că țările din vestul Europei sunt mult mai atente în ce privește utilizarea dronelor, iar nerespectarea legislației locale s-ar putea să atragă probleme de nedorit.

Am observat că în ultimul timp și la noi se pune accentul pe certificatul de înmatriculare al dronei obținut în România. La ultimele 3 zboruri anunțate am primit aceeași întrebare: „Drona este înregistrată în România, da?”. Procedura se complică în momentul în care am vorbi de una înregistrată într-o altă țară, deși certificatul ar trebui să fie universal valabil. Dar haide să vedem cum să treaba în afara granițelor și cum poți zbura cu drona în țările din Uniunea Europeană.

Reguli stabilite la nivelul UE

Înainte de asta, iată câteva reguli stabilite la întreg nivelul Uniunii Europene, valabile (cele care nu se exclud, cum ar fi distanțele) în completarea celor specifice fiecărei țări:

  • Este recomandat ca drona să fie înmatriculată în țara de proveniență, indiferent de scopul zborului.
  • Drona trebuie să zboare întotdeauna în raza ta vizuală.
  • Este interzis zborul în zona aeroporturilor și heliporturilor.
  • Este necesară o aprobare în prealabil pentru zborurile comerciale.
  • Este interzis zborul deasupra mulțimilor de oameni, proprietăților private și autovehiculelor. Trebuie meținută o distanță de minim 50 de metri față de ele.
  • Nu este permis zborul la o înălțime de mai mult de 150 de metri de la locul decolării.

Austria

  • Este necesar un permis de zbor eliberat de autoritățile austriece. O altă variantă este trecerea unui examen din legislația locală în privința zborurilor.
  • Drona trebuie să aibă un certificat de înmatriculare valabil. Toate dronele cu o greutate mai mare de 250 de grame și care pot zbura la o înălțime de peste 30 de metri trebuie înmatriculate.
  • Dronele cu greutate mai mică de 5 kilograme (deci majoritatea celor obișnuite) pot zbura în afara localităților fără o aprobare în prealabil.
  • Înălțimea maximă de zbor este de 150 de metri, iar drona trebuie menținută tot timpul în raza vizuală.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Austria găsiți aici.

Belgia

  • Activitățile comerciale cu drone nu sunt permise pe teritoriul Belgiei.
  • Poți zbura cu o dronă înregistrată într-o altă țară decât Belgia. Nu ai nevoie de atestat de pilot.
  • Fără atestat, poți zbura doar cu drone cu o greutate de sub 5 kilograme și la o înălțime de maxim 45 de metri.
  • Este interzis zborul deasupra mulțimilor de oameni. Trebuie mențiuntă în permanență o distanță de 50 de metri de persoane și proprietăți private

Mai multe informații despre legislația dronelor în Belgia găsiți aici.

Bulgaria

  • Nu există o legsilația clar definită. Se aplică regulile principale de zbor adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Croația

  • Nu este necesar certificat/permis de zbor pentru zborurile necomerciale.
  • Fără aprobare, zborul este permis doar în zonele nelocuite din afara orașelor.
  • Poți zbura deasupra mulțimilor de oameni doar dacă ai aprobare și o asigurare în caz de accident.
  • Drona trebuie să fie întotdeauna la distanțe de peste 150 de metri față de mulțimi de oameni.
  • Drona nu trebuie să zboare la o distanță mai mare de 500 de metri de operator.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Croația găsiți aici.

Cipru

  • Trebuie să zbori la distanțe mai mari de 1 kilometru față de zonele locuite și la peste 500 de metri față de grupurile mari de oameni.
  • Dronele necomerciale pot zbura la o înălțime maximă de 50 de metri.
  • Pentru dronele cu o greutate mai mică de 3 kilograme nu este necesar permis de zbor și certificat de înmatriculare.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Cipru găsiți aici.

Cehia

  • Dronele folosite în scop personal nu trebuie înregistrate dacă nu au o greutate mai mare de 20 de kilograme.
  • Pentru job-uri comerciale, ai nevoie de un permis de zbor.
  • Drona trebuie să zboare la peste 150 de metri de clădiri, 50 de metri de oameni și 5,5 kilometri de aeroporturi și heliporturi.
  • Este interzis zborul la peste 100 de metri înălțime.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Cehia găsiți aici.

Danemarca

  • Drona trebuie să fie înmatriculată în Danemarca ori în altă țară.
  • Nu poți zbura la peste 100 de metri înălțime și cu viteze mai mari de 50km/h.
  • Trebuie să zbori cu drona la peste 5 kilometri distanță de bazele militare, aeroporturi și heliporturi.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Danemarca găsiți aici.

Estonia

  • Nu ai nevoie de permis de zbor dacă ridici drona la mai puțin de 150 de metri înălțime și zbori în afara localităților.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Estonia găsiți aici.

Finlanda

  • Poți zbura cu drona fără o aprobare specială.
  • Înălțimea maximă de zbor este de 150 de metri, iar drona trebuie să rămână în raza vizuală.
  • Cu drone mai mici de 3 kilograme poți zbura și în localități.
  • Poți zbura atât ziua, cât și noaptea.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Finlanda găsiți aici.

Franța

  • Este interzis zborul peste mulțimile de oameni.
  • Înălțimea maximă de zbor este de 150 de metri.
  • Drona trebuie menținută întotdeauna în raza vizuală.
  • Nu ai voie să zbori cu drona în localități și zone locuite, ori în jurul aeroporturilor sau proprietăților private.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Franța găsiți aici. Vezi o hartă a locurilor deasupra cărora poți zbura. Legendă: zona roșie înseamnă că zborul e interzis, cea galbenă că nu e permis la înălțimi mai mari de 100 de metri, cea portocalie mai mari de 50 de metri, cea roz mai mari de 30 de metri.

Germania

  • Dacă zbori cu o dronă mai grea de 2 kilograme, ai nevoie de permis de pilot sau trebuie să dai un examen prin care să arăți că știi legislația locală.
  • Dacă drona are mai mult de 5 kilograme, ai nevoie de un permis special de zbor de la autoritățile federale.
  • Orice dronă cu greutate de peste 250 de grame trebuie să aibă atașate pe ea (printr-un sticker) următoarele date: numele proprietarului și adresa lui.
  • Nu poți zbura cu drona la peste 100 de metri altitudine, peste mulțimi de oameni sau zone rezidențiale, peste și în preajma aeroporturilor, heliporturilor, unităților militare și altor instituții asemănătoare.
  • Trebuie să păstrezi o distanță mai mare de 100 de metri de mulțimile de oameni și de clădiri.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Germania găsiți aici.

Grecia

  • Ai nevoie de aprobare specială de zbor doar dacă ridici drona la mai mult de 50 de metri înălțime și scopul nu e unul comercial.
  • Pentru zboruri la înălțimi mai mari de 50 de metri trebuie să completezi formularul acesta.
  • Dronele mai mari de 7 kilograme trebuie înregistrate la autoritățile specifice.
  • Nu trebuie să zbori la distanțe mai mici de 3 kilometri de aeroporturi.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Grecia găsiți aici.

Ungaria

  • Chiar și pentru dronele mai mici de 2 kilograme este necesară înregistrarea online ca pilot și parcurgerea unui test.
  • Pentru dronele mai grele de 2 kilograme este necesară înmatricularea lor.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Ungaria găsiți aici.

Irlanda

  • Toate dronele cu o greutate mai mare de 1 kilogram trebuie să fie înregistrate.
  • Este interzis zborul în preajma aeroporturilor, peste mulțimi de oameni și în apropierea unităților militare.
  • Nu ridica drona la peste 120 de metri înălțime și nu o depărta la mai mult de 300 de metri de tine.
  • Nu te apropia cu drona la mai mult de 30 de metri de oameni ori vehicule.
  • Nu poți zbura cu drona în localități și zone locuite.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Irlanda găsiți aici.

Italia

  • Ca să zbori cu drone mai ușoare de 25 de kilograme ai nevoie de licență de pilot sau un atestat emis de autoritățile italiene.
  • Nu poți ridica drona la mai mult de 150 de metri altitudine și trebuie să o ții la o distanță de minim 50 de metri de oameni și clădiri.
  • Trebuie să zbori la peste 8 kilometri distanță de aeroporturi.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Italia găsiți aici.

Letonia

  • Atunci când pilotezi drona trebuie să poți o vestă reflectorizantă în așa fel încât să poți fi văzut de la distanță.
  • Poți ridica drona la maximum 120 de metri altitudine.
  • Dronele sub 25 de kilograme pot fi operate fără un permis sau un certificat.
  • Nu poți zbura cu drona pe timpul nopții.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Letonia găsiți aici.

Lituania

  • Poți zbura cu o dronă mai grea de 25 de kilograme doar cu acordul autorităților locale.
  • Nu ridica drona la mai mult de 120 de metri și nu o depărta la mai mult de 1 kilometru de tine.
  • Trebuie să menții drona la o distanță mai mare de 1,8 kilometri de aeroporturi.
  • Menține drona în raza vizuală.
  • Este interzis să zbori cu drona la distanțe mai mici de 50 de metri de oameni și vehicule.

Luxemburg

  • Este necesar un certificat pentru orice fel de zbor (personal ori comercial). Prețul pentru obținerea lui este de aproximativ 620 de euro. Detalii găsești aici.
  • Este interzis să zbori cu drona la înălțimi mai mari de 50 de metri. Nu poți zbura peste oameni ori deasupra localităților.
  • Drona trebuie să aibă funcție automată de Return to Home.
  • Trebuie să ai asigurare de zbor pentru dronă.

Malta

  • Este interzis zborul la peste 120 de metri altitudine.
  • Nu poți zbura cu drona peste oameni, vehicule, proprietăți, aeroporturi și unități militare.
  • Zborurile comerciale au nevoie de aprobare specială.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Malta găsiți aici.

Marea Britanie

  • Dronele pot zbura până la maxim 120 de metri altitudine și 500 de metri distanță de tine.
  • Toate dronele cu o greutate mai mare de 250 de grame trebuie înregistrate. Apoi trebuie să dai un test care să arate că știi regulile care se aplică dronelor.
  • Autoritățile sunt foarte atente la zborul dronelor după ce au avut loc mai multe incidente care au periclitat siguranța unor avioane de pasageri și a unor elicoptere.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Marea Britanie găsiți aici. Aruncă o privire și peste această imagine care rezumă informațiile cele mai importante.

Norvegia

  • Dacă zbori cu o dronă de până în 2,5 kilograme trebuie să anunți fiecare zbor la autoritatea locală.
  • Poți ridica drona până la 120 de metri altitudine și trebuie să o menții în raza vizuală.
  • Drona trebuie să aibă funcție de întoarcere automată la locul de decolare în cazul în care se pierde comunicația între ea și telecomandă.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Norvegia găsiți aici.

Olanda

  • Ai nevoie de licență de pilot, trebuie să înregistrezi drona și să ai aprobare pentru fiecare zbor.
  • În timpul zborului trebuie să menții o distanță mai mare de 50 de metri de oameni, clădiri și vehicule.
  • Nu poți ridica drona la peste 120 de metri înălțime și nu o poți duce la peste 500 de metri distanță de tine.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Olanda găsiți aici. Vezi o hartă a locurilor deasupra cărora poți zbura.

Polonia

  • Trebuie înregistrate dronele cu greutate mai mare de 25 de kilograme.
  • Regulile de mai jos se aplică dronelor cu greutate de peste 600 de grame.
  • Înălțimea maximă de zbor este de 100 de metri.
  • Este permis zborul la peste 30 de metri distanță de oameni, drumuri, zone locuite, linii de înaltă tensiune.
  • Este recomandat ca pe drone să fie trecut numele și adresa proprietarului.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Polonia găsiți aici.

Portugalia

  • Fiecare zbor trebuie anunțat pe această adresă de e-mail: ais@anac.pt. După ce primești OK-ul lor, trebuie să îl trimiți aici: images.aereas@aan.pt.
  • Poți ridica drona până la 120 de metri altitudine și trebuie să o ții în raza ta vizuală.
  • Este interzis zborul cu drona deasupra parcurilor naționale, aeroporturilor, bazelor militare, spitalelor, centrelor educaționale, închisorilor.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Portugalia găsiți aici.

România

Citește acest articol în care găsești mai multe informații despre legislația dronelor din România.

Slovenia

  • Este interzis să duci drona la mai mult de 500 de metri distanță de tine și la 150 de metri înălțime.
  • Nu poți folosi drona pentru zboruri comerciale.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Slovenia găsiți aici.

Slovacia

  • Legislația spune că trebuie să dai un test înainte să poți pilota o dronă.
  • Pentru job-uri comerciale ai nevoie de permisiune de la Ministerul Apărării, taxa de înregistrare în sistem fiind de 600 de euro.

Spania

  • Poți zbura cu dronele obișnuite în afara orașelor și la înălțimi de cel mult 120 de metri.
  • Este interzis zborul pe timpul nopții.
  • Nu poți zbura în apropierea aeroporturilor, heliporturilor și unităților militare.
  • Drona trebuie să fie tot timpul în raza vizuală a operatorului.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Spania găsiți aici.

Suedia

  • Poți ridica drona la cel mult 100 de metri altitudine și trebuie să rămână în raza ta vizuală.
  • Pentru scopuri personale nu trebuie să înregistrezi drona sau să anunți zborul.

Mai multe informații despre legislația dronelor în Suedia găsiți aici.

Articolul a fost scris pe baza informațiilor existente până la 31 iulie 2017. Urmează să fie actualizat în luna ianuarie din 2018. Pentru siguranța ta și a dronei, ce mai bine e să verifici legislația în vigoare din țara în care vrei să ridici drona.

8 comments
  1. Salut! As vrea sa merg in Grecia unde sa fotografiez si sa filmez cu drona peste limita de 50 m inaltime si distanta, lucru pentru care trebuie aprobarea unei cereri. In formularul respectiv apare rubrica drone pilot certificate. Am cautat peste tot la noi unde se poate obtine un certificat de pilotare a dronei, am sunat si la Mapn unde am intrebat, dar nu ai stiut sa imi spuna nici ei. Nu stii cumva de unde se poate obtine un astfel de certificat la noi?

    1. Bună!

      La noi nu există certificat de pilot de UAV, nu este prevăzut în lege. Drept urmare trebuie întrebat la autoritatea din Grecia dacă există vreo variantă pt. certificat temporar sau alte soluții pt. proprietarii de drone din afara țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *