Conferinţa internaţională "Pestalozzi" 4-6 septembrie (1)

În cadrul acestui weekend oraşul Odorheiu Secuiesc este gazda marii conferinţe internaţionale în cadrul fundaţiei “Pestalozzi”. “MOZAIC – Educaţia interculturală dela principii la acţiune”, denumirea întregului simpozion, reprezintă întrunirea partenerilor, beneficiarilor şi susţinătorilor acestei campanii din întraega lume. La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai şcolilor implicate în program din judeţele Harghita, Călăraşi, Prahova, Buzău, Ilfov, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi, şi reprezentanţi ai comunităţilor vicodin prescription online academice precum elevi şi studenţi.

Conferinţa va debuta astăzi, 4 septembrie, cu o întrunrie în cadrul primăriei locale Odorheiu-Secuiesc a reprezentanţiilor sosiţi din toată ţara. Vor avea intervenţii în cadrul şedinţei Mihaela Cozărescu (Coordonator local MOZAIC), Alexandru Teodorescu ( Coordonator naţional “Pestalozzi” ), Daniel Sorescu ( Director executiv al fundaţiei “Pestalozzi” ), Ioan Selejan (Episcopul Harghitei şi Covasnei), Constantin Strujan (Prefectul judeţului Harghita), Bunta Levente (Primarul Odorheiului Secuiesc), Borboly Csaba (Preşedinele consiliului judeţean Harghita), Ianoşi Anda-Elena (ISJ Harghita) şi Nicolae Pellegrini (ISJ Arad).

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *