Dorindu-mi să fotografiez flori în aer liber, pe câmp, am pornit vinerea trecută într-o scurtă călătorie pe dealurile din jurul orașului. Pentru că aici e polul frigului, n-am reușit să găsesc nicio floare, decât câteva păpădii și cam atât. Am zis să-mi încerc totuși norocul într-o pădure care era destul de aproape. Totuși, peisajul din jur era tare, tare frumos. Arăta cam așa.
Apoi am intrat în pădure. Zău că era o liniște atât de mare (e corect spus?) încât simțeam că sunt într-o altă lume. Făceam atât de multă gălăgie când declanșam sau pășeam încât mi se părea că zgomotul e imens. Mă auzeam pe mine, auzeam sunetul obturatorului și cel al păsărilor. Atât. Am făcut câteva fotografii cu pădurea și apoi am continuat să merg să caut câteva flori.
Și am găsit florile pe care le căutam. Sau cel puțin unele care semănau cu ele. Aseară, întrebând pe Facebook, am aflat că cică s-ar numi Măseaua Ciutei. De ce trebuie s-avem așa denumiri la flori? Serios, e o floare atât de frumoasă cu o denumire… care nu-i chiar așa de plăcută. Să revenim. Mi-a plăcut tare mult cum, printre atâtea frunze uscate, supraviețuiesc astfel de flori. Aici e adevărata viață la umbra copacilor din pădure.
