În urmă cu un an, prin intermediul dorinţei de a exprima într-un alt mod creeaţiile mele din domeniul fotografiei, am dat naştere acestui blog. La început totul a fost o mică joacă, făceam câteva fotografii, le uploadam pe blog şi terminam articolul foarte rapid.
După câteva săptămâni totul s-a transformat în ceva foarte serios. Am început încet, încet, să adaug fotografiilor texte descriptive, să scriu câte un articol în fiecare zi, şi să acord blogului o atenţie sporită, acordându-i astfel un loc special în lista lucrurilor ce le făceam până în acel moment.
În continuare voi înşira toate evenimentele ce au influenţat acest blog pe parcursul acestui an de magie, urmând a reconstitui lucrurile ce au stat la baza întregii realizări.
● Pe data de 3 iunie am scris primul articol, textul era o simplă continuare a titlului şi fotografiile din categorii diferite.
● Pe 21 iunie am făcut fotografii pentru prima oară la un show de televiziune, la emisiunea „Duminica în familie„, fotografii ce au apărut pe Rimel.ro .
● Peste trei săptămâni a urmat şi primul fotoreportaj, alături de primul text descriptiv de care mă pot mândri.
● Pe data de 1 a lunii iulie am lansat pagina DIY, pagină în care am prezentat soluţii ieftine pentru îmbunătăţirea „condiţiilor” de fotografiere.
● În data de 2 iulie am dat naştere serii de fotoreportaje despre vietăţi ale naturii, intitulată „Urmărind natura” .
● Pe 27 iulie am lansat pagina de Wallpapere, adăugând în aceasta câte un pachet de 10 fotografii la rezoluţie mare.
● Pe 7 august am început colaborarea cu SportLocal.ro, prin intermediul lui Cristian China-Birta (Chinezu) căruia doresc să-i mulţumesc ! Primele fotografii ce au apărut pe site au fost de la turul ciclist al ţinutului secuiesc.
● Peste două săptămâni am participat la un prim meci de fotbal ca fotograf, urmând a publica un întreg articol pe SportLocal.ro .
● Tot în luna august am descoperit Twitterul, o reţea de socializare care pe moment nu m-a încântat foarte mult. Twitterul însă a devenit apoi unul dintre siteurile ce-l deschideam imediat cu blogul, atrăgându-mă foarte mult, reuşind a mă integra mult mai uşor prin intermediul său în blogosferă.
● Pe 3 septembrie am început seria articolelor cu promoţiile foto ale fiecărei luni, serie ce a prins foarte bine celor ce au acomplia rimonabant dorit să achiziţioneze diferite produse din domeniul fotografiei.
● În 6 septembrie am trimis primul articol site-ului Monden.info ce conţinea fotografii cu participarea lui Cheloo la Harghita Off-Road Trophy. Mulţumesc echipei Monden.info şi Cristinei Chipurici !
● Pe data de 9 septembrie, în urma unui meci de handball dintre Steaua MFA şi HC Odorhei, am reuşit să trimit fotografiile echipei bucureştene, acestea fiind publicate pe site-ul lor.
● În luna noiembrie am început colaborarea cu echipa locală de handball, trimiţând fotografiile de la fiecare meci jucat acasă.
● Pe 29 decembrie am realizat primul ghid fotografic, ghid ce a avut un mare succes în rândul pasionaţilor de fotografie !
● Pe 4 ianuarie (2010) am scris primul fotoreportaj în care am adăugat şi câte un interviu luat unor persoane de pe reţelele de socialiare !
● La sfârşitul lunii, pe 28 ianuarie am făcut fotografii la un prim incendiu al unei căsuţe de vacanţă ! Mulţumesc Alex Dima pentru şansa de a ajunge la fiecare incendiu
● În data de 15 aprilie articolul scris despre oraşul Bistriţa a apărut în ziarul transilvănean Mesagerul !
● Pe 28 aprilie am iniţiat proiectul „România, pas cu pas” al cărui scop este de a prezenta zonele frumoase ale ţării prin intermediul unor guest-posturi scrise de cei ce au rămas profund impresionanţi de locurile respective ! Primul guest-post a fost scris de Nicu de la Info-Delta.ro căruia doresc să îi mulţumesc !
● Pe data de 17 mai am lansat mult aşteptatul Ebook fotografic ! Această carte conţine 15 ghiduri fotografice ideale pentru un început în domeniul fotografiei ! Mulţumesc Zoso, Criserb, Chinezu, Alex Dima, Marius Moga, V.Nelu şi Pyrro pentru promovarea micii cărţi !
● Pe 24 mai am început organizarea celei mai mari întâlniri a onlineului românesc din acest an, #NationalTweetMeet !
Mulţumesc tuturor ce au contribuit la evoluţia acestui blog şi la promovarea articolelor, unele bune, altele mai puţin bune !
30 comments
Felicitări Dragoş, La mulţi ani 🙂
Bravo pustiule, la cat mai multe posturi si realizari 😉
Bravo Dragos >:D< . La cat mai multe realizari in onlineul romanesc .
La multi ani :*
Felicitari Dragos :). La cat mai multe fotografii!
Va multumesc mult pentru aprecieri si felicitari ! Sper sa ne vedem la anul, cu o lista dubla de realizari ! 🙂
Multi ani inainte … multi multi! 🙂
La cati mai multi ani, maestre!
Oho … felicitari mestere! Sa ne citim sanatosi la 100 de ani de blogging! 😀
La multi ani ! si la mai multi ani ;))
well… La multi ani si sa ne incanti mult timp de-acum incolo cu fotografiile tale.
la multi multi multi ani! partea cu
„La sfârşitul lunii, pe 28 ianuarie am făcut fotografii la un prim incendiu al unei căsuţe de vacanţă ! Mulţumesc Alex Dima pentru şansa de a ajunge la fiecare incendiu”
suna cel mai misto! :))
Numai de bine!
Wow, nu ma asteptam sa primesc atatea felicitari ! Va multumesc incaodata ! 🙂
Va astept dupamasa incaodata pe blog pentru a vedea cea mai buna fotografie din fiecare categorie ! 🙂
Felicitari si la cat mai multe realizari de acest gen >:D< si imi pare rau ca nu pot fi la NationalTweetMeet, dar nah…sesiune 🙁
Ne vom intalni cu alta ocazie poate…
Multumesc ! 🙂
Hai ca s-au adubat cateva evenimente, in anul acesta! Eu iti urez multi inainte, la fel de interesanti, macar!
Imi creste mie inima cand vad atatea realizari 🙂 Felicitari pentru fiecare activitate in parte si felictari pentur un an in care ai ajuns sa fi privit ca un profesionist.
Va multumesc tuturor incaodata pentru aprecieri !! 🙂
La multi ani baiete, lumina buna, rabdare si sa nu-ti moara pasiunea, diversifica ce ai ca e pacat sa nu , si afiseaza-te mandru, ai de ce 😉
Felicitari ! Sa curga berea 😀
La mai mare. Felicitari pentru blogul asta si sper sa o tii tot asa. Felicitari pentru poze, pentru articolele de tip tutorial si, mai ales, pentru sectiunea Ajutor! la care am apelat si eu de cateva ori.
Felicitari si la cat mai multe fotografii :).
Va multumesc pentru faptul ca ma urmariti zi de zi ! 🙂 Blogul a crescut datorita voua !
Bravo Dragos! 🙂
Felicitari si la multi ani!
Felicitari si la mai mare! 🙂
la multi ani. felicitari
Multumesc ! 🙂