Luna februarie pentru proiectul Zbor peste Transilvania a fost luna în care am realizat primul zbor din acest an și al patrulea din întreg proiectul. Ne-a fost extrem de greu să zburăm până acum din cauza vremii și a condiților meteorologice care au fost nefavorabile aproape două luni. Când nu ningea erau -20 de grade, când nu erau -20 de grade ningea, când era mai călduț și nu ningea zăpada făcea pista impracticabilă. Totuși, am avut norocul unei zile frumoase și, datorită lui Călin și avionul erou al proiectului, am zburat peste munți realizând câteva peisaje superbe!
Am realizat astfel un top al celor mai frumoase fotografii, subiectiv (și totuși, am încercat să fiu cât de obiectiv am putut) alese, realizate în luna februarie și, implicit, în al 4-lea zbor. Veți recunoaște câteva masive muntoase surprinse într-un mod aparte în peisajul iernii.
Care sunt peisajele voastre preferate din luna februarie?
Zbor peste Transilvania este un proiect inițiat de Dragoș Asaftei și kronfly.ro, cu sprijinul Petrom.
6 comments
splendid, superb, nu am cuvinte, felicitari fotograful ,trebuie sa ai un real talent sa faci astfel de poze, bravo!
Mulțumesc frumos! 🙂
wow! bucegii arata super! tot raul asteptarii zilei frumoase a fost spre bine. felicitari!
Mă bucur să aud asta! Merci!
Felicitari! fotografiile sunt splendite, ele sunt facute din inima si incanta ochiul.Talentul tau este nativ.
Mulțumesc frumos, Nina! 🙂