Terenuri agricole fotografiate din avion

Ori de câte ori merg spre bunici trec, imediat după Piatra-Neamț, printr-o zonă de dealuri și văi de unde se văd bine separate terenurile cultivate. Îmi aduc aminte că atunci când eram mic credeam că se pot vedea așa doar în filme și desene, dar din momentul în care le-am observat și-n realitate, pe drum, mă uitam fascinat la ele.

Aceeași senzație am avut-o și în urmă cu patru ani când am zburat pentru prima dată cu un avion ultraușor. Era primul zbor din proiectul Zbor peste Transilvania și țin minte că înconjurasem Brașovul de câteva ori, iar apoi am trecut deasupra Munților Bucegi. La întoarcere, aproape de satele din jurul orașului, am zărit aceleași forme de care vă spuneam mai sus. Parcă erau desprinse din culegerile cu probleme de geometrie, așa arătau. „Tăiate” și crescute ca la carte.

Așa că am început de atunci să fotografiez toate formele acestea pe durata fiecărui zbor și să le adun așa, într-o arhivă, pe cele mai bune dintre ele. Selecția o puteți vedea puțin mai jos.

Și-mi închipui că nu-i tocmai ușor să întreții un teren agricol în așa fel încât să arate ca-n revistă. Știu că aproape de fiecare dată când vorbesc cu bunicii îmi zic că sunt sau vin de pe câmp, „de pe lan”, cum zice bunicul, la muncă. Tocmai de aceea țin atât de mult la recolta și la munca lor, până la urmă.

În aceeași situație ca ei sunt mulți alți oameni, indiferent că-și cultivă propriile pământuri ori sunt fermieri cu acte-n regulă. Cert e că rezultatele muncii lor se văd în tot ce produc, dar și-n peisaje precum cele de mai jos, de care mi-am amintit cu ocazia aniversării ALCEDO de 25 de ani. ALCEDO este în prezent cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și de semințe din România, lucrând în prezent cu peste o treime din fermierii de la noi din țară. Nu-i puțin luccru.

Cu ocazia acestei aniversări au fost realizat și o serie de vizualuri care să rezume activitatea lor de 25 de ani. Printre imaginile utilizate se regăsește și una dintre fotografiile aeriene pe care le-am făcut în zborurile de care vă spuneam. Cadrul norocos poate fi văzut în prima dintre imagini.

În încheiere vreau să vă spun că tot cu ocazia aniversării ALCEDO puteți câștiga și câteva premii atractive, printre care un laptop Lenovo ori o consolă PS3. Dacă ai un blog, tot ce trebuie să faci e să le spui cititorilor de vestea aniversării. Mai multe detalii găsești pe Blogal Initiative.

ALCEDO - Blogal Initiative 16 alcedo-25-de-ani-1 alcedo-25-de-ani-10 alcedo-25-de-ani-9 alcedo-25-de-ani-8 alcedo-25-de-ani-7 alcedo-25-de-ani-6 alcedo-25-de-ani-5 alcedo-25-de-ani-4 alcedo-25-de-ani-3 alcedo-25-de-ani-2

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *