Pradă a vieţii

Întotdeauna viaţa este o cursă plină de noi şi noi obstacole ce nu vor înceta să apară până în momentul final în care o întreagă viaţă nu devine decât o…
View Post

Ale vieţii valuri…

De cele mai multe ori fiecare lucru realizat în viaţă este imediat propecia online buy urmat de o reacţie, fie că este poziviă, sau, din contră, negativă. Aceste reacţii sunt…
View Post

Ale vieţii trepte…

De multe ori în viaţă, pentru a ajunge unde ţi-e locul, este nevoie să depăşeşti anumite limite controlate de al tău destin. Aceste limite destul de greu de evitat reprezintă…
View Post

Privind către viitor…

Viitorul reprezintă elementul principal al unei vieţi într-o întreagă armonie, orizonturile sale deschizându-se la o simplă privire. Cunoaşterea viitorului reprezintă cunoaşterea propriei fiinţei şi a întregului univers atât cel fizic…
View Post