Încă nu reușesc să realizez faptul că cele 7 zile petrecute cu minunații oameni #dinRomania au trecut, pur și simplu nu pot! Și acum mă gândesc la prima zi în…
În excursia noastră de redescoperire a României am trecut prin zone foarte frumoase din nordul țării. Am început cu zona Bucovinei și apoi am ajuns în Maramureș, locul în care…
Ieri, 16 aprilie, a avut loc în Odorheiu-Secuiesc meciul de handball dintre echipele HC Odorhei și Energia Tg.Jiu, un meci care dincolo de latura sa sporitivă a reprezentat o lecție…
Iată că a sosit şi mult aşteptata primăvară. Din păcate venirea sa de anul acesta nu a fost aşa cum ne-am imaginat, însă întotdeauna simplul cuvânt al primăverii ne aduce…
În acest weekend, în zilele de 5 şi 6 februarie 2011, a avut loc campionatul naţional de tenis de masă pentru juniori cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani.…
Cu siguranţă fiecare dintre noi, atunci când am fost mici, poate şi acum, am aflat ce e derdeluşul şi am profitat foarte mult de el. Deseori ne certau părinţii pentru…