Nu e prima oară când ninge în martie. Nu e nici ultima, asta-i sigur. Anii trecuți a nins și în aprilie. Sau chiar în mai. În 2011 am fotografiat Raliul Mureșului pe 8…
Vă spuneam în articolul de ieri că am descoperit Rezervația Naturală Comana, un loc frumos și liniștit aflat la doar 30 de kilometri de București. Ei bine, am ajuns acolo cu noul Peugeot…
Unde? La 30 de kilometri de București în spre Giurgiu. Cum? Pe un drum care, în mare parte, e bun și reabilitat. E doar o porțiune de maxim 2 kilometri…
La începutul anului v-am prezentat cele patru zile pe care le-am petrecut împreună cu noul Peugeot 208, o mașină excelentă care s-a dovedit a se mișca foarte bine și care, fără nicio…
Sau… muzică pentru suflet. În momentul în care am primit vestea de la Aqua Carpatica am fost extrem, extrem de fericit. Mi se spunea că voi putea veni la concert și, totodată, să fac…
Vă rog să vă uitați la fotografii în ordinea în care sunt atașate. Cititând întâi textul și apoi vizualizând fotografia respectivă. E soare. E același soare care era și în…