Am spus-o şi o mai spun, mă fascinează fotografiile cu stropi! În seria următoare de fotografii am încercat să vă prezint gama variată de forme în care se poate transforma…
Ieri a avut loc meciul etapei a 9-a din cadrul ligii I a campionatului naţional, între echipele ACS Odorheiu-Secuiesc şi CS Târgu Secuiesc. În prima parte a meciului echipa CS…
Apusul reprezintă întotdeauna finalul, sfârşitul şi încheierea unui cliclu ce va fi reluat iar şi iar în fiecare zi. Privirile către apus asigură creearea unei perspective a viitorului, unei perspective…
De multe ori aţi ajuns probabil în ţări precum Marea Britanie în care aţi fi avut nevoie de un adaptor pentru a vă folosi de prizele existente. De şi mai…
Încă e toamnă, însă e o perioadă a toamnei care cu siguranţă nu ne place, e o toamnă ploioasă ce ne indispune şi ne oferă în acelaşi timp posibilitatea de…
Mai e puţin, foarte puţin. În circa două săptămâni voi lansa o primă carte cu ghiduri fotografice. Aşa cum aţi văzut în urma ghidurilor fotografice scrise timp de un an…