Sărbătorile Pascale în Maramureș

Sărbătorile Pascale în Maramureș

Anul trecut petreceam sărbătorile Pascale în Maramureș, într-un loc superb, alături de oameni minunați și anume colegii din Redescoperă România. Vizitând o regiune a țării pe care n-o mai văzusem până atunci, fiind înconjurat de dragii colegi, am avut parte de un Paște absolut minunat.

Pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută să văd obiceiurile din Maramureș. Am văzut obiceiul udatului în Surdești, încondeierea ouălelor, slujba din noaptea învierii Domnului, focul imens pe cel mai înalt deal din fiecare sat și așa mai departe. Dacă aceste obiceiuri sunt specifice zonei și pot fi asociate, probabil, cu cele din alte locuri ale țării, oamenii cu siguranță sunt cu totul și cu totul special.

Am văzut oameni la biserică îmbrăcați în porturi populare, plini de demnitate și cu un respect imens pentru acele straie ale bunicilor sau străbunicilor lor. Pentru ei sărbătoarea Pascală nu era doar despre ouă roșii și cozonac, pentru ei Paștele reprezenta ceva mai mult. Și asta mi-a plăcut enorm de mult!

Eu vă doresc un Paște fericit și să fiți alături de cei dragi, că așa-i cel mai bine! Voi reveni cu un fotoreportaj pe care îl realizez cu enorm de mult entuziasm în fiecare an, cel de la slujba învierii Domnului.

Sărbătorile Pascale în Maramureș

4 comments
  1. Foarte frumos :).Mi-as dori sa merg si eu in Maramures de Paste.
    Anul asta mi-am propus si eu sa fotografiez slujba de Inviere dar am cateva emotii cu privire la reticenta oamenilor si a preotului…ai cateva sfaturi in aceasta privinta?:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *