România este o țară frumoasă! Spun ori de câte ori am ocazia această afirmație cu mândrie. Până să intru în lumea fotografiei, în urmă cu trei ani, România era pentru mine simpla țară în care m-am născut și am crescut, simplul loc pe care îl tranversez uneori pentru a ajunge la diverse destinații, fără a remarca nimic deosebit.
Pătrunzând în arta fotografiei am ajuns să descopăr frumusețea în locurile care mă înconjurau și cărora nu le acordam nicio importanță, în traseele pe care le străbăteam aproape lunar și în care nu vedeam mai nimic ieșit din comun. Fotografia m-a învățat să prețuiesc aceste locuri și să le evidențiez latura frumoasă. Și vă rog să mă credeți, în abosolut orice loc există o latură frumoasă, important e să o descoperim!
Pentru că azi e ziua României și pentru că țara în care trăim este cu adevărat superbă, vă invit să vedeți o selecție de peste 100 de fotografii cu cele mai frumoase locuri din România fotografiate de mine în cei trei ani! Eu am rămas plăcut impresionat când am văzut numărul mare de destinații fotografiate. Printre locurile fotografiate se regăsesc Munții Făgăraș, Munții Rodnei, Munții Bucegi, Munții Ceahlău, Munții Piatra-Craiului, Sighișoara, Brașov, Oradea, Sibiu, Piatra-Neamț, Maramureș, Bucovina, București, Transalpina, Transfăgărășan și multe altele.
Iată care sunt fotografiile și locurile preferate de mine. Pentru că da, România e o țară frumoasă!
18 comments
Wow! Nu cred ca exista poze mai frumoase cu Fagarasul decat cele de la 43-46. Felicitari si multumiri!
Mulțumesc și eu! 🙂
foarte frumos acest subiect, banuiesc ca l-ai ales cu o ocazie speciala..1 dec. 🙂
poze minunate, defapt unde sunt peisaje minunate nu ai cum sa nu reusesti sa scoti poze superbe!
Ba cam ai cum, nu e atât de ușor. 🙂
Foarte frumoasa selectia!Bravo :).Imi plac foarte mult fotografiile din Brasov si cele din Maramures.
Merci, Ana! 🙂
felicitari super pozele
Merci, Vasile!
Dragos, pot sa te intreb cu ce camera le-ai facut? Sunt absolut dementiale ca si calitate dar nici peisajele nu-s de „trecut cu vederea”
Sigur. Nikon D7000 majoritatea, unele cu D40, P500, sau 1 V1. Toate Nikon. 🙂
Sunt mandra ca sunt m-am nascut in Romania! Imi plac lucrurile si locurie romanesti, incerc sa cumpar cat mai multe produse romanesti!
La multi ani, Romania!
La mulţi ani, Cristina! 🙂
super poze :X…sunt sigura ca iti trebuie multa experienta ca sa iti iasa niste poze atat de frumoase …foarte frumoase ,imi plac mult :*:*:* bravo tie Dragos :*:*:*
Mulțumesc frumos! 🙂