… sau de ce e utilă o tabletă pentru un blogger pasionat de fotografie ori fotograf pasionat de blogging. De multe ori mi-am pus această întrebare și, mulțumită EvoMag, am reușit să îi aflu răspunsul testând tableta BlackBerry Playbook, o tabletă dedicată multimedia, așa cum au anunțat producătorii ei. Acesta nu va fi un review clasic în care voi prezenta, tehnic, tableta; va fi un review în care voi prezenta utilitatea ei în cazul de față, al unui blogger pasionat de fotografie sau fotograf pasionat de blogging.
De ce e utilă o tabletă pentru un fotograf?
În această parte a review-ului mă voi referi strict la utilitatea unei tablete pentru un fotograf, fără a avea o legătură cu blogging-ul. În perioada în care am testat tableta am fost fotograf oficial la Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc și la alte mici evenimente locale. Înainte de fiecare eveniment cu 2-3 zile mă întâlneam cu organizatorii pentru a discuta anumite detalii cu privire la modul de realizare al fotografiilor.
Am încercat să mă prezint la aceste discuții doar cu tableta, fără laptop. Cu ce m-a ajutat? Display-ul de 7 inchi cu o rezoluție de 1024×600 pixeli m-a ajutat să prezint toate fotografiile realizate în trecut de mine la evenimente asemănătoare. Conexiunea Wi-fi m-a ajutat să intru imediat pe blogul meu sau conturile de portofolii online și să prezint organizatorilor fotografiile realizate de mine. Pot spune că tableta m-a ajutat mult aici pentru că organizatorii au fost foarte încântați în special de faptul că pot lua tableta și să o dea din mână în mână, fără să fie nevoie de un laptop greoi care să stea pe o simplă masă.
Desigur, tableta nu te angajează, dar îți poate oferi, uneori, un oarecare avantaj. Deci mi-am putut prezenta portofoliul foarte ușor oferind angajatorilor fotografii la rezoluție mare cu o gamă largă de detalii. Un rol asemănător l-a avut tableta și după eveniment când le-am prezentat, în mare, câteva dintre fotografiile realizate. Mi-a fost foarte ușor. Am copiat fotografiile de pe laptop, am luat tableta în mână și am mers să mă întâlnesc cu organizatorii, le-am prezentat fotografiile, am ajuns acasă, am continuat procesarea și apoi le-am livrat, de data aceasta fără tabletă.
Cum te mai poate ajuta o tabletă? Dacă ai un iPad spre exemplu, poți folosi o aplicație dedicată pentru controlarea D-SLR-ului (Canon deocamdată, aceeași aplicație există și pe Android, dar tot pentru Canon) de la distanță sau editarea fotografiilor RAW (pentru orice tip de aparat). Prin simpla conectare a aparatului la iPad poți transfera fotografiile RAW și apoi le poți edita cu un soft disponibil în iStore. Desigur, nu vei edita niciodată fotografiile oficiale pe o tabletă, dar vei edita una-două pentru a-ți da seama de rezultat. E foarte practică varianta dacă nu ai un laptop sau un PC la dispoziție.
Deci putem folosi o tabletă pentru prezentarea portofoliului, pentru controlarea de la distanță a D-SLR-ului sau pentru editarea fotografiilor .RAW. Ce mai putem face cu o tabletă în calitate de fotografi? Aici intervin foarte multe aplicații ce vă pot scuti de un oarecare efort. Puteți utiliza aplicații care vă calculează câmpul de profunzime, luminozitatea, momentul de apus și răsărit, fazele lunii etc.
Probabil vă gândiți că ați putea folosi tableta și ca variantă de back-up și să fotografiați cu ea. Ei, dacă aveți o cameră bună s-ar putea să realizați acest lucru. Camera de 5 megapixeli m-a ajutat să realizez seria aceasta de fotografii. Desigur, dacă sunteți acomodați cu post-procesarea veți putea obține fotografii chiar bune. Dar nu, nu e o variantă viabilă de back-up, e mai multe de joacă. Nu vă luați o tabletă crezând că o veți folosi ca aparat foto!
De ce e utilă o tabletă pentru un photoblogger? (blogger fotograf)
Tot la evenimentele prezentate mai sus am reușit să descopăr utilitatea unei tablete în cazului unui photoblogger sau blogger fotograf. Ca fotoreporter ai nevoie deseori să preiei anumite informații de la sursă, să le reții sau să le notezi rapid, pentru ca mai apoi să le introduci într-un articol. La Turul Ciclist la Ținutului Secuiesc spre exemplu, fiind în mașina oficială a organizatorilor, am reușit să aflu prin intermediul stației informații despre întreaga cursă, iar cu ajutorul tabletei le-am putut nota în timp ce se spuneau. Da, poți scrie foarte rapid și ușor pe o tabletă, lucru ce te avantajează.
Poți face astfel foarte ușor și live-blogging, asta dacă ai conexiune Wi-Fi sau tableta are 3G. BlackBerry Playbook are doar conexiune Wi-Fi și nu am avut ocazia să fac live-blogging la un eveniment în perioada de testare. Ce-i drept misiunea unui blogger fotograf nu e aceea de a face live-blogging, ci de a face fotografii pe care mai apoi să le introducă într-un articol despre eveniment. Aici poate ajuta chiar mult tableta.
În fiecare seară în momentul în care mă întorceam de la Turul Ciclist scriam pe mașină sau în autobuz articolele despre eveniment. Culegeam toate informațiile notate pe tabletă în timpul zilei și pregăteam articolul final. Îmi era astfel foarte ușor în momentul în care ajungeam acasă, trebuind doar să prelucrez fotografiile, scăpând oarecum de scrisul articolului la ore târzii.
Pe lângă scrisul articolelor și notarea informațiilor în timp real, cu o tabletă îți poți realiza foarte ușor treburile în mediul online. Poți trimite și uplaoda fotografii foarte rapid, poți răspunde la mail-uri, poți să îți verifici portofoliile online și chiar blogul, toate acestea destul de ușor. Desigur, aceleași lucruri se pot realiza și de pe un smartphone, însă de pe o tabletă de dimensiunile lui Playbook îți poți face mult mai bine treabă. Nu știu cum e să scrii de pe un iPad, dar pot spune că pe BlackBerry Playbook se scrie foarte ușor, putând ajunge cu ambele mâini la tastatură.
10 comments
Tablete le găsesc utile doar pentru graficieni si arhitecti … in rest … Cat de mult se vor infiltra in cotidainul fiecaruia si cat de perene vor fi … ramane sa vedem …
Ma, eu zic ca o tableta este de ajutor in special unui om de media. Eu ca blogger si jurnalist in devenire, as folosi o astfel de tableta, spre de exemplu, pentru relatari live de la un eveniment cu poze de inalta calitate. Mai mult as folosi o astfel de tableta pentru o conexiune usoara, portabila, la internet.
Ai dreptate, exact asta zic și eu. E ca un laptop care cântărește foarte puțin și e ușor de folosit în absolut orice situație.
frate e ridicol sa pleci cu „plasma/televizorul” dupa tine la fotoblogging…
”plasma/televizorul” încape foarte bine în orice rucsac. Nu trebuie să o folosești pt. poze, dar nu se știe niciodată dacă ai nevoie pt. diverse info.
Este de mare ajutor o tabletă, dar nu una blackberry pentru mine cel puțin. Depinde mult de un telefon blackberry tableta, ceea ce nu dețin. Sunt fan Android 😀
Clar! Voi publica zilele acestea un articol tot pe tema asta, doar că exemplificat pe Xoom. 🙂
Sunt curios, unde este Tinutul Secuiesc? Desi cunosc bine Romania, locatia asta imi scapa.
Personal cred ca notebook-ul ofera mai multe avantaje, dar fiecare foloseste ce considera necesar pentru obtinerea scopului propus (ex: prelucrarea unei fotografii iese mai bine cu un program specializat).
Așa e numit oficial, nu e alegerea mea. 🙂 Tableta e ok pentru că e mult mai ”portabilă” decât un laptop. Și încape oriunde. Și e mai ușoară. 🙂