Primele portrete pe film

Primele portrete pe film

Le-am realizat cu mare emoție. Aparatul cu care au fost realizate, un Cosina CT-7 cu un obiectiv 50mm f/1.4, e unul foarte bun calitativ, doar că dacă fotografierea în contralumină mi-a cam dat bătăi de cap. Distingeam greu prin vizor câmpul de profunzime și îmi era destul de greu să focalizez.

La umbră s-au mai aliniat lucrurile și îmi era mai ușor să focalizez. Mi-ar fi fost foarte util un punct de confirmare a focalizării sau un motor automat, dar n-a fost să fie. Următoarele fotografii pe film vor fi realizate cu un Nikon F60. Acolo motorul de focalizare îmi va fi tare de folos, mai ales când voi fotografia cu diagrafme mari.

Așa cum spuneam, focalizarea a fost cea care m-a încetinit în situația aceasta. Îmi doream fotografii la f/1.4-2.2, dar îmi era greu să obțin sharp-ul ideal. Probabil ăsta e și farmecul fotografiei pe film. Ai întotdeauna o provocare, dacă nu la realizarea fotografiei, măcar la momentele în care aștepți ca filmul să se developeze și nu știi ce rezultate ai obținut.

Așa arată primele portrete pe care le-am realizat pe film. 🙂

Primele portrete pe film

Primele portrete pe film

Primele portrete pe film

Primele portrete pe film

Primele portrete pe film

Primele portrete pe film

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *