Sau povestea celui mai frumos meci de handbal pe care l-am văzut. HC Odorhei a evoluat extrem de mult pe parcursul ultimilor ani și, după titlul de vicecampioană în 2011, a reușit să se califice în primăvara europeană a acestui an. Meciul cu echipa germană Goppingen a fost cel de retur, stabilindu-se astfel echipa care va merge mai departe. Din păcate a fost cea a oaspeților, acumulând un scor mai mare per total.
Chiar și așa, pe toată durata meciului am fost captivat de jocul ambelor echipe. Știind de peste 3 ani modul în care joacă echipa odorheiană, am încercat să urmăresc cât mai mult jocul nemților. Și am rămas fascinat. Modul în care se organizează și comunică e absolut minunat! O fază care m-a marcat a fost momentul în care un jucător s-a rănit. Exact atunci când a căzut, medicii echipei au pornit extrem de rapid pregătiți deja pentru lovitura pe care se așteptau să o găsească.
N-am văzut niciodată o intervenție atât de rapidă, la niciun eveniment, în nicio situație. De asemena jocul nemților a fost de calitate. Am rămas suruprins de puterea de contraatac a echipei. Probabil că majoritatea golurilor așa au fost marcare, motiv pentru care merită toată admirația. Scorul final al partidei a fost de 30 la 27 pentru echipa HC Odorhei, însă, datorită golaverajului, echipa Goppingen merge mai departe în Cupa Europeană, EHF.
2 comments
wow..super faze, chiar super..
Mulțumesc! 🙂