Eram în clasa a 5-a când am participat prima oară la o olimpiadă de matematică. Îmi amintesc că așteptam la faza pe oraș să primim subiectele și trebuia să ne trecem numele în colțul foii de examen, exact ca la bac. Trec numele meu, datele școlii și ajung la prenumele tatăului, Dănuț. Îl scriu și peste câteva minute vine la fiecare dintre noi supraveghetoarea să verifice dacă sunt corecte datele.
„- Măi băiete, da’ tu nu trebuie să scrii aici cum îl alintați voi acasă pe tatăl tău. Trece Dan, nu Dănuț!”, îmi spune supraveghetoarea.
Încercam să o conving că așa îl cheamă, dar am reușit abia după câteva minute.
Așa a început prima mea participare la olimpiada de matematică. Atunci n-am trecut mai departe. Ajunsesem prin clasa a 8-a la faza pe județ, dar din nou, m-am oprit acolo. Matematica mi-a plăcut mult în continuare, iar pentru bac făcusem vreo 250 de variante ca să mă pregătesc. La un moment dat încercam să mă cronometrez și să văd cât de repede pot termina un subiect. Cel mai bun timp a fost de 12 minute.
Nu m-am mai intersectat de atunci prea mult cu matematica, dar mi-a rămas acolo undeva ca amintire plăcută.
Mi-am reamintit de toate experiențele din școală săptămâna trecută când m-am întâlnit cu reprezentantul fiecărui județ la olimpiada națională de matematică, clasa a 9-a. M-am trezit înconjurat de aproape 30 de juniori (pe ceilalți 13 care n-ajunseseră încă urmează să îi cunosc cât de curând), toți olimpici la matematică în județul lor și toți concurenți la faza națională. O parte din ei urmează să ne reprezinte și peste hotare în lotul național.
Povestea lor, a tuturor celor 43 de copii isteți care ne reprezintă cu bucurie și mândire, urmează să fie conturată de Orange prin #ofertadenota10 pentru a susține #performanta. Pe scurt, ei le vor dona între 26.000 și 150.000 de euro pe durata celor trei luni de campanie, adică până în iunie. E-un ajutor care sunt convins că o să conteze mult.
De cele mai multe ori tocmai banii sunt problema în astfel de situații. Deși părinții fac sacrificii enorme, uneori ele nu sunt suficiente, iar copiii ajung să fie nevoiți să spună pas anumitor etape importante.
Îi puteți ajuta și voi pe olimpici activându-vă opțiunile Star 6 sau Star 8 pe cartelele Orange PrePay. Ambele vă vor aduce minute și mesaje nelimitate în rețea și trafic suficient de internet.
Dar să vă povestesc de întâlnirea de săptămâna trecută.
Ajunsesem la Rin Grand Hotel, unde erau cazați toți copii participanți la olimpiada națională de matematică, după o zi destul de plină. Îi văd în hol și mă îndrept spre unul dintre profesori să mă asigur că despre ei e vorba.
Ne-am așezat cu toții pe câteva dintre canapelele din lobby și-am început să povestim. Cel mai greu ne-a fost că nu ne știam deloc între noi. Nici eu cu ei, nici ei între ei. Îmi ziceau că s-au întâmplat atât de multe în zilele acelea încât n-au apucat să se cunoască unii cu alții.
„E prima oară când stăm cu toții așa împreună de vorbă!”, zice unul dintre juniori la un moment dat.
Și-am început așa să povestim despre școală, despre diriginți mai mult sau mai puțin amuzanți, despre pasiunile fiecăruia dintre noi.
– Alina începuse să rezolve o problemă pe una dintre ciornele de la olimpiadă. A rezolvat-o rapid, ba chiar de mai multe ori. Am povestit apoi cu toții pe seama subiectelor. Punctul 4 a fost cel mai greu, ziceau cu toții. –
Încercând să aflu motivul pentru care le place matematica, vă zic c-am primit niște răspunsuri tare simpatice, unele mai amuzante decât altele.
„Eram cu un prieten la grădiniță și mă contraziceam cu el. Spunea că 1 cu 3 zerouri e 100, dar eu îi tot ziceam că e 1000. De atunci mi-a tot plăcut matematica!”.
Pe de altă parte, matematica îți poate plăcea până la un punct:
„Cel mai mult mi-a plăcut matematica până când au intrat literele în ea!”, îmi spune Alexandra.
Tot Alexandra spunea, atunci când am ajuns să „mărturisim” care-am mai copiat la anumite teste, că „noi venim la olimpiadă ca să ne testăm sincer. Nu avem nimic de câștigat dacă ne uităm în stânga sau în dreapta la ceilalți colegi, doar ne mințim.”
M-am bucurat și încurajat, așa, de cum priveau fiecare dintre ei treaba asta. De cât de serioși erau când venea vorba de asta. Semn că se poate ajunge departe și cu cinste.
– Iris găsise caietul pe care să pregătise înainte de olimpiadă. Avea aproape jumătate de caiet scris în ultima săptămână. –
Apoi, spre finalul primei noastre întâlniri – căci ne vom mai vedea de câteva ori și voi pregăti un fotoreportaj complet al următoarelor luni – am urcat la etajul 13 al hotelului de unde am avut o vedere spectaculoasă asupra Deltei Văcărești la apus.
Ne-am bucurat cu toții de priveliște, am mai făcut fotografii și-am stabilit că o să ne vedem cât mai curând! Vă zic sincer că de-abia aștept! 🙂
În încheiere vi-i prezint pe olimpicii de 10! Îi găsiți pe toți și pe harta interactivă de pe site-ul Orange.
Mi-am amintit că la plecare ne-am făcut și-un grup pe Facebook pe care să păstrăm legătura. 🙂
