De multe ori, oriunde am fi, mergând pe stradă vedem persoane cărora viața nu le-a zâmbit, sau poate că ei nu au zâmbit vieții. Le vedem, dar nu le știm povestea. Și, de cele mai multe ori, trecem nepăsători. Poate simțim ceva aparte, dar nu știm sau nu putem acționa în consecință. Probabil e ceva firesc vieții și face parte din ciclul pe care îl parcurgem cu toții.
Ieri, ieșind de la metro la Gara de Nord, în spre Polizu, am văzut ceea ce puteți regăsi în cele două fotografii care urmează. Nu am văzut niciun chip, însă am văzut cum de sub acea pătura se mișca cineva și, probabil, tremura de frig. Din păcate nu am avut cum să îi aflu povestea, dar ceea ce am aflat este că situații precum acestea au început să devină banale.
Fiecare dintre noi trecem, parcă, pe lângă acești oameni, fără să ne mai punem vreo întrebare. Repet, poate așa e firesc, fiecare muncim așa cum știm mai bine pentru a obține ceva mai bun pentru noi. Totuși, aceste povești continuă să fie prezente printre noi, fie că vrem, fie că nu.
Ce citiți în cele două fotografii?
