…auzeam la un moment dat în jurul meu. „Nu mai am ce fotografia” repetă el încă o dată. Mă întorc surprins neștiind despre ce-i vorba sau dacă vorbește serios. Discuția a continuat în aceeași direcție și ascultam oarecum surprins întrebându-mă de ce ai spune asta pasionat fiind de fotografie. A se nota că discuția asta a avut loc pe fondul unei primăveri frumoase într-un oraș nu foarte mic, aș putea zice. În București.
Și atunci m-am întrebat, oare chiar poți simți că nu mai ai ce fotografia? Mă întreb și acum pentru că n-am trecut încă prin acel moment. Consider că-i o situație în care poți ajunge ori pentru că nu-ți mai place ceea ce faci, ori pentru că nu-ți priește foarte mult domeniu, iar creativitatea nu-i chiar punctul tău forte.
Așa cum probabil știți, până anul trecut am stat în Odorheiu-Secuiesc. Din cei cinci ani în care fotografiez, în aproape patru am stat în Odorhei. E un oraș mic, cochet, cu parc mai mare, altul mai micuț, câteva străzi frumoase și cam atât. Un oraș care, dacă am privi din punctul de vedere de la care am pornit, te-ar cam limita. N-am simțit asta nicio clipă. Cred că am bătut zilnic la pas parcul principal să fotografiez și de fiecare dată găseam câte ceva diferit. Știu că fotografiam vreo două ore în el în fiecare seară timp de cel puțin doi ani. Și acum mai găsesc locuri și perspective noi.
Haideți să luăm o altă situație. Sigur ați văzut pe blog portretele cu Oana pe care le-am publicat în ultimii aproape doi ani. Consider că ce facem noi e un bun studiu de caz pentru faptul că fotografia e inepuizabilă. Am realizat în ultimii doi ani tot felul de ședințe foto în tot felul de locuri. Provocarea a fost să obținem de fiecare dată ceva diferit, ceva ce nu mai făcusem până atunci și care să aibă un rezultat pe măsură. Și am reușit, crede eu, să prezint chipul Oanei de fiecare dată într-un alt mod.
Uitați ce-am făcut săptămâna trecută dintr-o simplă curiozitate și joacă. 🙂 Nu mai ai ce fotografia decât dacă nu mai vrei să fotografiezi. În rest trebuie doar să privești în jur atât cu ochii, cât și cu sufletul.
