Mă scuzați, cât costă mașina asta?

Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei

Cred că am auzit întrebarea din titlu de mai mult de cinci ori în zilele în care am călătorit cu noul Peugeot 301Mai întâi vreau să mulțumesc frumos echipei Eurial Invest pentru cooperare! 🙂 Acum haideți să vă spun toată povestea.

Era joi după-masa când am preluat mașina de la sediul din Pantelimon al Eurial Invest și am pornit spre casă, spre Odorheiu-Secuiesc. În drumul spre casă, prin Breaza, m-am oprit la o benzinărie pentru a-mi lua o cafea. Când să ies m-am întâlnit cu prima întrebare. Doar că n-a fost totul așa de simplu. Atunci când am ieșit am văzut vreo patru din angajații benzinăriei în jurul mașinii. Mă gândeam că s-o fi întâmplat ceva când i-am văzut strânși așa.

De fapt, erau doar curioși să vadă mașina. M-au rugat să le arăt puțin interiorul și să le povestesc despre cum s-a comportat până atunci, concluzionând cu întrebarea „Și, cât costă mașina?”. După ce le spuneam că prețul de pornire e undeva în jur de 9.000 de euro păreau tare, tare încântați. Ce-i drept, după părerea mea mașina își merită fiecare ban. Veți vedea în continuare de ce.

După un drum de aproape patru ore am ajuns acasă. Au urmat apoi trei zile în care am realizat cam 1.000 de kilometri (v-am povestit despre cei 1.000 de kilometri de fericire). Și trei zile în care m-am mai întâlnit de câteva ori cu întrebarea din titlu. Ultima fază, probabil cea mai simpatică, a fost când m-am întors în București. Eram la un semafor, iar un taximetrist oprit paralel cu mine îmi face semn să deschid geamul. L-am deschis, iar întrebarea lui a fost: „Cum se comportă mașina? Cât costă varianta asta?”  Părea tare încântat.

Și mi-am mai amintit acum o pățanie din urmă cu o lună când pe la 4 dimineața, fotografiind mașina în locuri în care nu era foarte legală staționarea, un echipaj de poliție a părut foarte interesat de ceea ce făceam acolo. Totul s-a terminat cu jumătate de oră în care m-au rugat să le spun una alta despre mașină. 🙂

Și acum haideți să vedeți câteva dintre fotografiile pe care le-am realizat acum. Prima serie e cu noul Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei. De ce aici? Am vrut să evidențiez noul mașinii prin contrastul cu vechiul cetății. Sper că am și reușit. Vă las pe voi să spuneți asta! 🙂

Pe pagina de Facebook Eurial Invest puteți găsi 11 wallpapere cu noul Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei!

Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei

Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei

Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei

Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei

Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei

Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei Fotografii cu Peugeot 301 în Cetatea Sighișoarei

4 comments
  1. Ma pot lauda ca am condus-o la timisoara, la showroom-ul lor de aici. Misto de tot masina. Placuta la condus si absolut superba ca si aspect.

  2. Eu am fost printre primii care au avut ocazia să conducă acest model, în caravana din noiembrie anul trecut, Route 301. Și eu am rămas impresionat de mașină 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *