iPhone 5 prin obiectiv macro

iPhone 5 - Camera foto

De mult timp sunt tare curios de noul iPhone 5. Era curios de modul în care a fost îmbunătățită camera, de modul în care se comportă și de cât de util poate fi pentru un fotograf. Zilele acestea, datorită evoMAG, voi putea să descopăr aceste lucruri. Ca un mic experiment, voi încerca să încetez folosirea tabletei în această perioadă și să mă rezum doar la utilizarea telefonului pentru toate task-urile pe care le realizam de pe iPad. Și aici mă refer la publicarea rapidă a unor fotografii din anumite locuri și așa mai departe. Sper să reușesc.

Până atunci însă, iată câteva dintre detaliile lui iPhone 5 văzute printr-un obiectiv macro. Fiți atenți la cele două camere. Mi-ar plăcea să văd cum arată și mai în detaliu, dar mi-e greu să obțin un raport mai ridicat de mărire. Cine știe, poate voi găsi totuși o metodă.

Despre specificațiile ce țin foto vă pot spune că, pe lângă camera iSight de 8 megapixeli (al cărei senzor, din câte țin eu minte, e cu iluminare din spate) detaliile pe care afișează ecranul cu Retina Display sunt într-un mare fel. Parcă nu m-aș putea opri din privitul fotografiilor la rezoluții mari. Pur și simplu nu pot. Îmi place tare mult ce au făcut cei de la Apple cu ecranul. Zilele acestea voi încerca să descopăr lucrurile de care vă spuneam mai sus. În paralel, dacă vreți să urmăriți fotografiile realizate în timp real cu acest telefon, vă invit să o faceți prin contul de Instagram.

fotografii-produs-iphone-5-01

fotografii-produs-iphone-5-02

fotografii-produs-iphone-5-03

fotografii-produs-iphone-5-04

fotografii-produs-iphone-5-06

fotografii-produs-iphone-5-05

fotografii-produs-iphone-5-07

2 comments
  1. SUPERBE FOTOGRAFII FELICITARI 😉
    Cat despre telefon nu pot sa spun decat ca este cel mai bun telefon pe care il poti avea la in momentul de fata.
    In orice caz fotografiile imi plac se vede ca te pricepi la genul asta de fotografie felicitari inca odata 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *