Cu firea ei cea arzătoare/ Sosit-a vara înapoi./ Toţi pomii sunt în sărbătoare,/ În tei stă floare lângă floare…/ E dulce vara pe la noi!
Când dimineaţa se iveşte/ Din al văzduhurilor fund,/ Tot câmpul parcă întinereşte/ Iar, deşteptată de pe prund,/ Cireada satului porneşte…
În urma ei un roi de grauri,/ Ca nişte valuri cenuşii,/ S-amestecă prin bălării./ S-aşază-n coarne pe la tauri,/ Fac fel de fel de nebunii.
Până ce-n zarea depărtată/ Spre lacul trist se pun pe drum./ Şi cum se duc, – acum ş-acum/ Se mai zăresc încă o dată,/ Ca rămăşiţa unui fum.
