Ghid de fotografie : Fotoreportajele (II)

Fotoreportajele realizate la diverse evenimente precum diferite spectacole şi piese de teatru reprezintă o a doua parte a acestui gen de fotografie, prima parte fiind cea a reportajelor artistice. Scopul ambelor părţi este acelaşi, însă modul de realizare este unul total diferit, în centrul atenţiei fiind mai multe subiecte, şi nu doar unul singur precum la reportajele artistice.

Diferenţa între cele două tipuri este legătura directă a fotoreportajelor cu presa,subiectivitatea fiind transformată într-o obiectivitate tipic jurnalistică. Mai jos voi enumera principalele aspecte în realizarea unui astfel de fotoreportaj, ca exemplu fiind luate două serii de fotografii realizate de mine de la un spectacol de muzică şi de la o piesă de teatru.

  • Cum combin detaliile tehnice cât mai bine ?
  • La ce trebuie să fiu atent în momentul fotografierii ?
  • Ce trebuie să evidenţiez, cum transmit mesajul ?
  • Post-procesarea fotografiilor
  • Mici sfaturi ce vă pot îmbunătăţii rezulatele

1. Cum combin detaliile tehnice cât mai bine ?

Detaliile tehnice reprezintă principalul element în realizarea unui astfel de fotoreportaj deoarece pot schimba modul de percepţie a tuturor fotografiilor. Primul detaliu, expunerea, este cel mai important, greşirea acesteia putând a vă transforma fotografiile în simple poze, snapshoot-uri. În cazul în care fotografiaţi la un spectacol şi lumina este destul de slaba, puteţi profita de acest lucru jucându-vă puţin cu expunerea; primul pas este să verificaţi timpul de expunere necesar în zona centrală, unde va fi subiectul; în momentul în care aţi realizat acest lucru şi faceţi fotografia veţi observa faptul că subiectul va fi expus bine, însă fundalul va fi complet negru, lucru care e îmbucurător, obţinând fotografii foarte bune.

(f/5.6, 1/100sec, iso 400)

Pentru a obţine rezultate şi mai interesante, în cazul în care aveţi acces în aşa fel încât în spatele subiectului să fie o sursă de lumină puternică, puteţi încerca un contre-jour ( fotografie împotriva luminii ), rezultatul fiind foarte plăcut. Pentru a realiza acest lucru este important să închideţi diafragma în aşa fel încât lumina care pătrunde în aparat să nu fie foarte puternică, şi să scădeţi timpul de expunere, pentru a nu obţine o fotografie supraexpusă. Aceste mici trucuri cu privire la diafragmă şi expunere vă pot oferi rezultate interesante, dar şi originale în acelaşi timp.

(f/16, 1/125sec, iso 800)

În cazul în care persoanele de pe scenă realizează mişcări bruşte, rapide, un timp de expunere cât mai scurt este absolut necesar. Pentru a nu subexpune foarte mult fotografiile, puteţi mări sensitivitatea ISO şi deschide diafragma cât mai mult. Astfel, zgomotul se va accentua (se poate elimina în post-procesare) însă fotografia va fi una mult mai bună.

Dacă dispuneţi de un blitz-extern, sau chiar şi cel de pe aparat, îl puteţi folosi cu uşurinţă, însă condiţia este simplă, şi neîndelinirea ei va da naştere unui proces de cauză-efect care vă va oferi nişte rezultate nesatisfăcătoare. Condiţia în folosirea blitzului presupune utilizarea unui material pentru a realiza o difuzie a luminii blizului pentru a nu fi directă pe subiectul fotografiat. Această difuzie sau reflectare a luminii blitzului este absolut indispensabilă în realizarea acestui tip de fotoreportaj.

(blitz extern + bounce vertical + putere redusă)

2. La ce trebuie să fiu atent în momentul fotografierii ?

Odată ce aţi stabilit toate detaliile tehnice, un singur lucru vă desparte de realizarea unei fotografii reuşite. Acest lucru depinde foarte mult de punctul dvs. de staţie dar şi de accesoriile exitente la aparatul folosit (obiective/lumini/etc.). În cazul în care sunteţi destul de aproape de scenă şi aveţi un punct de staţie destul de jos, se recomandă evitarea obiectivelor wide datorită distorsiunilor creeate (exemplu), cu toate că probabil nu veţi reuşi a surprinde întreg subiectul în cadru, însă măcar veţi evita nişte persoane „metamorfozate”.

În cazul în care sunteţi la o distanţă destul de mare de scenă, tot un teleobiectiv este recomandat, pentru aproprierea subiectului. Aici însă trebuie să aveţi grijă că veţi pierde foarte mult din contrastul culorilor, avantajul fiind separarea mult mai bună a subiectului de fundal. Pentru a evita acest contrast scăzut se recomandă supraexpunerea tuturor fotografiilor, culorile devenind astfel mult mai vii, mult mai plăcute. Dacă dispuneţi de stabilizator la aparat/obiectiv se indică folosirea acestuia continuu pentru evitarea fotografiilor mişcate, şi a rezultatelor neplăcute. (ATENŢIE ! Stabilizatorul vă poate ajuta să realizaţi fotografii clare chiar şi la timpi de expunere foarte mari)

3. Ce trebuie să evidenţiez, cum transmit mesajul ?

Transmiterea mesajului este unul dintre cele mai uşoare părţi în realizarea unei astfel de fotografii, depinzând în totalitate de restul paşilor realizaţi înainte. Importantă în transmiterea mesajului este încadrarea subiectului în fotografie, evidenţiind astfel principalele aspecte ale întregului eveniment sau a momentului fotografiat. La spectacole de dans, concerte, în cazul în care şi scena va fi destul de evidentă în fotografie se recomandă o încadrare orizontală (landscape) pentru a suprinde şi diferite efecte speciale precum jocurile de lumini şi fumul.

Lucruri ce trebuiesc evidenţiate în astfel de fotoreportaje includ deseori doar subiectul, însă nu e tot timpul aşa. Pe lângă subiect e recomandat ca în cadru să se afle şi diferite obiecte care să prezinte o poveste, să evidenţieze contextul „acţiunii”, nu numai „acţiunea”. Acest lucru se întâlneşte deseori la scenetele de teatru unde obiectele adiţionale sunt indispensabile în majoritatea cadrelor, deoarece vor constitui subiectul întregii scene care se petrece în momentul respectiv.

(scaunul şi vaza din cadru contribuie la redarea acelei atmosfere)

4. Post-procesarea fotografiilor:

Post-procesarea este una dintre cele mai importante etape în realizarea unei fotografii foarte bune. În cazul fotoreportajelor la diverse evenimente sau spectacole, post-procesarea se va axa pe eliminarea zgomotului, reglarea tonalităţii culorilor şi a expunerii, dar şi pe eliminarea unor elemente nelăcute din cadru. Eliminarea zgomotului din cadru trebuie să vă atragă atenţia cel mai mult dintre toate, deoarece vă poate transforma fotografia într-una cu un aspect vechi, cu foarte mulţi „puricei”. În cazul în care fotografiaţi .RAW, eliminarea zgomotului se poate face chiar din Adobe Photoshop ( deschidere cadru .raw – detalii – zgomot luminanţă / zgomot crominanţă ) fotografia devenind un pic mai fină, însă mult mai curată din punct de vedere al zgomotului. În cazul în care nu fotografiaţi .raw, ci .jpg, Noise Ninja este cel mai recomandat software pentru eliminarea micilor „puricei”.

Următorul pas, reglarea tonalităţii şi expunerii sunt la alegerea dvs., fiind decise în funcţie de subiectivitatea fiecărui fotograf. Este important să porniţi de la o expunere cât mai corectă şi un balans alb cât mai corect, pentru ca rezultatele finale să se aproprie cât mai mult de realitate, să o reflecte veridic. Modificarea întregii tonalităţi este acceptată doar în cazul în care nu se exagerează datorită faptului că fotografia va deveni ori una foarte pixelată, ori un curcubeu în care nu veţi reuşi a distinge mare lucru. (în cazul în care doriţi să modificaţi tonalitatea fotografiei, ghidul de post-procesare vă sta la dispoziţie, putând a învăţa mult mai uşor aceste etape ale prelucrării fotografiilor)

5. Mici sfaturi ce vă pot îmbunătăţii rezultatele:

  • Urmăriţi cu atenţie schimbările luminii pentru a putea compensa expunerea;
  • Fiţi atenţi la culori, în cazul în care nu le puteţi schimba, fotografiile nu vor avea un aspect plăcut;
  • Realizaţi balansul alb în funcţie de lumina din momentul fotografierii pentru a evita problema expusă anterior;
  • Combinaţi expunerea şi sensitivitatea ISO în aşa fel încât să obţineţi fotografii clare, nemişcate;
  • Încercaţi să urmăriţi schimbările din decor, vă pot influenţa foarte uşor (în bine/rău) cadrele;
  • Insistă pe surprinderea unor momente spectaculoase, feedback-ul primit va fi unul uriaş;
  • Foloseşte blitzul doar în cazul în care este permis, şi doar cu un mijloc de difuzie ataşat !
4 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *