În ultimul timp am avut plăcerea a de vedea pe rețelele de socializare pe care activez (Twitter, Facebook și Google +) tot mai mulți fotografi care își postează în mod constant lucrările și strâng laude și critici (uneori și critici constructive), mărindu-și astfel vizibilitatea în acest mediu. Urmărindu-i în fiecare zi n-am putut să nu observ faptul că fotografiile lor mă ajută pe mine, indirect, să devin mai bun în domeniu, să asimilez.
Spunea un mare fotograf în urmă cu mulți ani că poți deveni un fotograf mai bun văzând alte mii și mii de fotografii. Astfel îți poți forma o așa-zisă cultură fotografică menită să te ajute în situații în care fie n-ai inspirație, fie dorești să experimentezi ceva nou. Asta nu înseamnă că vei copia. La un număr mare de fotografii vizualizate vei reuși să le combini mult mai ușor rezultând idei și idei care să te ajute pe tine să devii un fotograf mai bun.
În lista de mai jos veți putea regăsi fotografi pe care-i urmăresc cu mare interes pe rețelele de socializare de mai sus și de la care am oricând câte ceva de învățat. Listele sunt subiective și nu conțin un număr foarte mare de fotograf, ci doar o parte din ei. Articolul va avea o parte a doua în care listele vor fi completate cu mai multe nume.
- Andi Popescu – fotograf de fashion și glamour – portofoliu
- Vali Bărbulescu – fotograf de fashion, glamour, filme HD-DSLR și promotor al conceptului iPhoneography – portofoliu
- Chase Jarvis – unul dintre cei mai urmăriți fotografi din social media ajuns astfel prin prisma proiectelor excelente pe care le-a dezvoltat – portofoliu
- Philip Bloom – fost fotograf, actual regizor de filme cu HD-DSLR, unul dintre cei mai buni din lume – portofoliu
- Thomas Hawk – pasionat de fotografia documentară, urbană, arhitecturală și cea de natură – portofoliu
- Doru Panaitescu – fotograf al biodiversității din România – portofoliu
- Cristian Șuțu – abordează fotografia cu model într-un mod excelent și original – portofoliu
- Stelian Pavalache – un fotograf excelent care a lansat proiectul Sadwa Guna, proiect ce merită urmărit îndeaproape – portofoliu
- Alex Conu – fotograf de modă și fashion, aviație și astronomie – portofoliu
- Edward Aninaru – fotograf de fashion, unul dintre cei mai renumiți fotografi ale celebrităților din România – portofoliu
- Gina Buliga – unul dintre fotografii autohtoni care reușește să surprindă cel mai bine expresia copilăriei; pasionată de portre, fotografia documentară și de natură – portofoliu
- Dinu Lazăr – unul dintre cei mai buni fotografi ai României, fotograful la care veți putea regăsi fotografii realizate și în perioada acelui regim sub forma unor reportaje extrem de interesante – portofoliu
- Ionel Onofraș – abordează fotografia documentară și cea de natură într-un mod excelent având serii întregi de fotografii superbe – portofoliu
- Sorin Onișor – fotograful care reușește să exprime într-un mod aparte oamenii, meșteșugurile și natura – portofoliu
- Belu Gheorghe – fotografia de natură, documentar și portret, combinându-le deseori pe cele trei într-un mod uimitor – portofoliu
- Daniel Penciuc – fotograf relativ recent apărut în breaslă, însă cu o evoluție extraodinară – portofoliu
Google +
- Alin Popescu – pasionat de fotografia de natură și documentară, a publicat câteva galerii excelente pe G+ – portofoliu
- Trey Ratcliff – abordează fotografia de călătorie și cea documentară într-un mod excelent – portofoliu
- Jim Patterson – fotografiază natura în modul ei cel mai extrem și interesant – portofoliu
- Rob Daugherty – un excelent fotograf de wild-life, probabil unul dintre cei mai buni – portofoliu
- Klaus Hermann – un maestru în arta fotografiei HDR – portofoliu
- Dariusz Majgier – pasionat de portretele glamour-stradale – portofoliu
19 comments
Dragos, ma onoreaza sa apar in lista fotografilor pe care-i urmaresti!
Cu ocazia asta am mai aflat si de niste portofolii noi 🙂
Felicitări încă o dată!
In postarile celor citati pe G+ apar numeroase cercuri de fotografi, la inceput erau doar fotografi, acum se grupeaza pe categorii… ai de unde alege, eu mi-am facut cercul meu si nu ma mai satur de imagini superbe…
Evident, si tu esti printre ei, la tine imi plac culorile!
Merci frumos, Simona! 🙂
Alex Mazilu, Dungha Photography, Costin Comba
Mulțumesc frumos pentru sugestii!
multumesc frumos! 🙂
Eu mulțumesc, Gina! 🙂
Mihai Ian Nedelcu- are peisaje incantatoare insa exceleaza si in orase. Merita urmarit!
As mai completa cu:Florin Constantinescu, Mishu Vass, Andrei Baciu, Emilian Chirila, Emese Benko, Dorin Bofan, Mihai Grigorescu si mai am o lista intreaga…
N-ar strica si o lista cu publicatii:))) FOTO4all.ro neaparat 🙂
Să știi, voi face și o astfel de listă! Mulțumesc!
Vlad Eftenie, Anca Cernoschi, Remus Tiplea, Cornel Pufan, Ioana Moldovan, Silviu Ghetie, Silviu Pavel, Egyed Ufo Zoltan
Mihai Moiceanu, Andreea Retinschi, Calin Stan-ca face si foto, nu se ocupa doar de review-uri si articolele de pe ClubulFoto :)), Mirela Bichigeanu, Petra Penciulescu si mai sunt. Vrei si pe international?
E ok și și, dar punem accent pe RO. 🙂
Doina Russu-foto pasari
Mulțumesc frumos, Cristina! 🙂
fotograful meu preferat este Marian Sterea
Bogdan Florin H.
http://www.flickr.com/photos/61059517@N08
Vă mulțumim pentru portofoliile utile