Floare și genune, Panait Cerna

Simplă…poezie și fotografie într-o formă aparte de această dată prin ”Floare și genune” de Panait Cernea.

Alături de genuni răsai, o, floare,
Şi pari a fericirilor icoană…
Ce mână te-a sădit, încrezătoare,
Pe margini de prăpastie duşmană?

Asupra ta, prin neguri şi furtună

Al morţii duh adese a trecut
Ce farmece te-au ocrotit, ce scut,
De n-a putut nici el să te răpună?

Ca un răspuns al lumii pământesti
La zâmbetul de stele al tăriei,
Tu te ridici din lumea vijeliei,
Priveşti văzduhul, cerul – şi-nfloreşti…

O, floarea mea! Cu tremur şi uimire
Salut avântul tău spre fericire.
De unde l-ai desprins, din ce lumină,
Surâsul dulce, plutitor în vânt?
Cum ai putut rămâne tu senină,
Nesocotind prăpastia vecină,
Ce pentru muritori ar fi mormânt?
Noi, de la rob la purtătorul stemei,
Trăim mânaţi în veci de dor aprins;
Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei
Ne zbate facla vieţii pân’la stins…