Intram în clasa a 9-a când mi-am dat seama că-mi place mult fotografia. Tot atunci am realizat că nu pot evolua dacă nu caut să fotografiez subiecte diferite și într-un mod diferit. Doar că momentul n-a fost tocmai cel mai potrivit. Aveam pe vremea aceea peste 90 de kilograme la nici 16 ani. Ajunsese deja să mă deranjeze gândul ăsta, dar nici nu aveam suficientă voință cât să vreau să fac ceva în privința greutății. Mă împăcasem oarecum cu ideea, nu mă supăra, dar mă deranja și nu-mi dădea încredere în mine.
Așa că am început să fotografiez tot felul de lucruri prin casă. Am învățat cum să improvizez în fotografie, cum să găsesc soluții ca să obțin cadrele pe care le aveam în gând, cum pot face din ceva banal un subiect care să arate bine sau să spună ceva într-o imagine. Am povestit pe Blog de fotografie (1, 2) despre cum făceam o parte dintre fotografii. Treaba asta cu improvizatul în fotografie în perioada respectivă m-a ajutat foarte mult și încă mă ajută. Și văzând că reușesc să evoluez într-o formă sau alta am început să prind încredere în mine.
Tocmai acesta, cred, e avantajul improvizației, indiferent de forma în care e. Fie că vorbim de improvizație în discurs, ori în realizarea unui lucru, e-o componentă extrem de importantă care te poate ajuta mult în dezvoltarea ta personală și profesională.
Și-am aflat asta cu atât mai mult în urmă cu câteva săptămâni când am fost la un seminar al școlii de improvizație susținut de Mihaela Sîrbu. Minunat tot ce s-a întâmplat acolo!
Am fost împreună cu gașca Kooperativa 2.0 și deși ne știm cu toții ce câțiva ani deja am reușit să descoperim la seminar câteva lucruri pe care nu le știam despre fiecare dintre noi. Tocmai pentru că improvizația exact asta scoate în față: capacitatea de coordonare, sincronizare și obținerea unor rezultate spontane și a unor soluții facile. Și nu afli de ele decât în momentul în care ești pus față în față cu o astfel de situație.
Timp de două ore cât am stat la seminar alături de Mihaela am exersat tot felul de metode teatrale menite să ne introducă în zona improvizației ca formă de discurs, teatru și divertisment, ocazie cu care am aflat, printre altele, că totul pornește de la încredere și pozitivism.
În momentul în care continui rapid ce a zis cineva înaintea ta, în improvizație, e bine, recomandat și.. cam obligatoriu să continui pe principiul „Da, și….”. Motivul e simplu. Așa reușești să obții un rezultat coerent. Improvizat, că până la urmă ăsta e scopul, dar coerent. Și e mult mai greu decât parte să continui ce-a zis cineva în felul acesta. Însă regula asta este baza improvizației.
Vă zic sincer că merită să vă răpiți câteva ore din timp și să participați la un astfel de curs al școlii. Aveți nevoie de 2 ore pe săptămână, iar într-o lună faceți deja o etapă din curs. Contribuie enorm la creșterea încrederii în sine și, de ce nu, la descoperirea unor noi talente. Mai multe detalii găsiți pe Școala de Improvizație.
