Din păcate, în ultimul timp am ajun să fotografiez din ce în ce mai des astfel de intervenții. Poate e motiv de bucurie că SMURD-ul preia mai multe cazuri și ajută mai mulți oameni, dar mai mult ca sigur e motiv de tristețe pentru că ajung mai mulți oameni în condiții destul de grave.
Dacă ultimele două intervenții fotografiate aveau ca subiect nou-născuți, această intervenție a avut ca personaj principal un domn în vârstă care, din câte am înțeles, avusese o hemoragie cerebrală. Nu știu însă sigur, așa că nu vreau să induc în eroare.
Ca de fiecare dată, sunt și acum fascinat de ceea ce înseamna SMURD și benficiul pe care-l aduc societății în care trăim. Pentru că da, avem motive de bucurie, chiar dacă uneori nu recunoaștem asta. SMURD-ul e cu siguranță unul dintre aceste motive. Și iată, mai jos, una dintre fotografiile care mi se pare cea mai reprezentativă pentru tot ce înseamnă acest serviciu.