Campionatul de tenis de masă pentru persoane cu dizabilități

În acest weekend am avut ocazia de a face fotografii la un concurs aparte, campionatul național de tenis de masă pentru persoane cu dizabilități. Vă spun de pe acum că a fost ceva absolut impresionant! În viața de zi cu zi cu siguranță vezi multe persoane cu dizabilități, însă încerci să mergi mai departe.

La un astfel de concurs nu poți, mai ales dacă petreci mai mult de câteva minute alături de acele persoane. Am rămas profund impresionat încă de la început când vedeam pofta de viață și fericirea cu care jucau fiecare dintre cei prezenți. Acest concurs a reprezentat o detașare de la problemele zilnice, atât pentru participanți cât și pentru privitori.

Văzând cum persoane cu dizabilități reușesc să exceleze în domenii în care oricine s-ar chinui foarte mult îți dai seama că diferența între oameni o face voința și nimic altceva. În privirile participanților se vedea dorința de câștig, dorința de victorie, ambiția puternică și voința nelipsită în fiecare clipă a zilei.

Vă las însă să vedeți fotografiile, a fost cu adevărat impresionant! Campionatul a fost organizat de clubul sportiv FitFeel din Odorheiu-Secuiesc, fiind la a doua ediție.

 

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *