De cele mai multe ori îmi încep ziua în jurul orei 6 dimineața sau chiar mai devreme. Primul lucru pe care îl fac e să dau drumul la expressor, iar apoi încep să beau cafeaua la laptop, începând să lucrez la una-alta. Mai tot timpul, la vreo oră după ce încep să beau cafeaua, începe să mi se facă foame așa că trec la micul dejun, într-o formă sau alta.
Așa că a venit chiar la fix provocarea pe care am primit-o în urmă cu o săptămână, aceea de a face un blindtasting unor biscuiți și de a le și da un nume apoi. Am avut toate condițiile pentru un blindtasting potrivit: ochelari prin care să nu văd nimic și instrucțiuni care să mă ajute să îi degust. Așa că mi-am făcut cafeaua, m-am așezat pe scaun, mi-am pus ochelarii și am început să-i degust, ținând minte detalii cu privire la formă, gust ori ingrediente.
Desigur că nu m-am putut abține să nu-i pun și în cafea. 🙂 Iată ce a ieșit:
Formă: I-am simțit destul de zdraveni la prima atingere, iar pe măsură ce i-am gustat mi-am dat seama că sigur nu-s din biscuiții care ți se fărâmițează imediat cum iei prima îmbucătură. Strategia a fost următoarea: două îmbucături, iar apoi ce a rămas am înmuiat în cafea. Așa-i că nu-s singurul căruia îi place să mănânce biscuiții la cafea… după ce-s puși puțin în cafea?
Gust: În prima secundă am simțit un gust de cereale. O clipă mai târziu am simțit și un gust mai dulce, care m-a dus cu gândul imediat la faptul că ar putea fi biscuiți dintr-aceia digestivi, dar și cu un gust bun în același timp. Dulce, dar nu foarte, suficient cât să-ți amintească de faptul că-s niște biscuiți meniți să-ți ofere o gustare sănătoasă, dar și gustoasă. Au rămas la feeeeel de gustoși și în combinație cu cafeaua.
Ingrediente: Gustul mi-a zis clar că-i vorba de cereale. Și chiar așa cred că e. Or fi grâu, ovăz, ori alte cereale. Totuși, așa cum spuneam, gustul n-a fost într-atât de puternic cât să fie deranjant, tocmai că a urmat și nuanța „dulce”, super de efect.
Mi-am adus aminte de un gust din copilărie, dar îmi e destul de greu să spun care. Ca o impresie generală, cred că cel mai bine i-ar descrie simplitatea, dar nu una orișcare. Dacă-mi permiteți, aș zice că au mult în puțin. Gust bogat, ingrediente potrivite, într-o formă simplă, fără alte detalii complicate, inutile.
Pe măsură ce-i mâncam, mi-a venit și o idee de nume. Biscuicioșii, le-am zis. Și presimt că or tot fie lângă mine dimineața la cafea.
Acum, după ce i-am gustat pe nevăzute, le-am propus și-un nume, i-am întors pe partea cealaltă și-am aflat că e vorba de McVities, niște biscuiți englezești cu o istorie de mai bine de un secol. Creatorul lor, în 1892, aproape că i-a luat în „căsătorie”, după ce ia denumit după el (Robert McVitie). Rețeta își are originile în fabrica din Edinburgh, iar compoziția îl face o sursă excelentă de fibre.
Aflu că cei digestivi sunt disponibili în mai multe sortimente: light, acoperiți cu ciocolată cu lapte și acoperiți cu ciocolată dark. Pe lângă ei, mai există și gama Go Ahead, care vine drept un snack cu un boost de energie din fructe de pădure sau mere. Acum că știu câtă istorie au, tare mi-e că m-am mai întâlnit cu ei de câteva ori în copilărie. 🙂
Când aveți o zi plină, luați în calcul să luați un pachet pe care să-l aveți la îndemână. S-ar putea să fie un boost bun de energie. 🙂
