Sunt pasionat de fotografie din 2008, iar din vara anului următor am început să scriu pe acest blog. Îmi plac fotoreportajele și fotografiile aeriene. În momentul de față lucrez la proiectul Zbor peste Munții României, în cadrul căruia fotografiez din dronă 12 dintre cei mai spectaculoși munți din țara noastră.
Îti doresti ca totul sa fie ca înainte însa constiinta ta îti este încarcata cu tot mai multa teama, o teama aparte ale carei amprente sunt vizibile. Doresti sa te…
Trecerea anilor îşi lasă amprenta asupra tuturor lucrurilor şi tuturor fiinţelor, însă ceva va rămâne tot timpul la fel, dorinţa umană de a evolua şi de a realiza tot mai…
Păianjănii sunt antropode ce prezintă 4 perechi de membre, 2 perechi de maxilare şi un abdomen nesecţionat, hrănindu-se cu insecte care de multe ori sunt prinse în pânza ţesută cu…
Lumina, pirimul element al supravieţuirii, este de mult venerat atât de vechiile civilizaţii cât şi de actuala societate. Trăind buy percocet online prin lumină, văzând prin aceasta, lumea capătă un…
Supravieţuind într-o lume în care zborul este oxigenul lor, fluturii sunt a doua specie cea mai importantă reprezentând un mare ajutor în polenizarea plantelor. Fiind fiinţe foarte rapide, fluturii sunt…