Cu siguranţă fiecare dintre noi am văzut, cel puţin o dată, persoane în vârstă în timpul unei plimbări în parc. Fiecare chip pe care-l vezi spune o poveste, fiecare vârstnic îţi inspiră uneleori milă, uneleori fericire, mai rar însă.
Situaţia persoanelor de vârsta a treia nu este prea fericită din păcate şi astfel chipurile acestora exprimă, deseori, tristeţe. O poveste care se aproprie de sfârşit, un sfârşit lipsit de fericit.
Afară ninge prăpădind,
Iubita cântă la clavir, –
Si târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.
Iubita cântă-un mars funebru,
iar eu nedumerit mă mir :
De ce să cânte-un mars funebru…
Si ninge ca-ntr-un cimitir.
Ea plânge si-a cazut pe clape,
Si geme greu ca în delir…
În dezacord clavirul moare,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.
Si plâng si eu si tremurând
Pe umeri pletele-i resfir…
Afară târgul stă pustiu,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.
(George Bacovia – „Nevroză”)
8 comments
Banal…
sunt superbe pozele si versurile la fel chiar se potrivesc
Cine nu are batrani … sa si-i cumpere …
Înţeleaptă vorbă. 🙂
Sunt tristi pentru ca le e greu. Medicamentele sunt scumpe si cozile la spitale interminabile, iar pensia le-o scad guvernantii cum vor, desi ei au muncit o viata-ntreaga… Putini sunt cei care o duc bine la batranete.
PS: Pozele imi plac foarte mult!
draguta poezia….si pozele superbe!
foarte bine ai asociat imaginile cu textul….superb