Luminaţia, ziua celor morţi

Cimitirele din toată ţara au fost ieri pline de oameni veniţi să îşi comemoreze persoanele dragi ce nu se mai află acum în viaţă.

Ziua morţilor sau luminaţia este sărbătoarea ce astăzi a adus culoare cimitirelor umplându-le cu mii de lumânări închinate celor decedaţi.

Astfel în toate cimitirele au dominat crizantemele şi tufanele, rugăciunile şi lacrimile, lumânările şi candele, creându-se astfel o stare apăsătoare ce a ieşit în evidenţă în întreaga zi.

Mai jos vă invit să vedeţi o serie de 20 de fotografii realizate în cadrul zilei celor morţi sub forma unui fotoreportaj.

Cum vi se par fotografiile şi noul plugin instalat pentru vizualizarea imaginilor?

 

 

 

 

 

8 comments
  1. Nu din toata tara Dragos, doar cimitirele din aedeal sunt luminate de 1 noiembrie. Astia din Bucuresti nu au auzit de asa ceva. In moldova si dobrogea la fel, nu exista acest obicei. Nu stiu cum e la olteni dar nu cred la ei e altfel. E un obicei specific doar ardealului, un obicei preluat de la unguri, cred 😉

  2. Asa stiu si eu. Pe 1 noiembrie este ziua mortilor la catolicii din intreaga lume. Acum depinde si de zone, cat de luminat sau nu este cimitirul, insa am intalnit acest obicei si in Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *