Photoshooting III & IV: Simona şi Larisa

Photoshooting

În urmă cu aproximativ două luni am realizat în aceeaşi zi câte o şedinţă foto programată de mult cu Larisa şi Simona. Iniţial stabilizem că vom realiza cele două şedinţe foto la o zi distanţă una de cealaltă însă le-am realizat până la urmă la distanţă de o săptămână.

Şedinţa foto cu Simona a fost total diferită de ceea ce făcusem până atunci. Am încercat să realizez o legătură între expresii şi mesajul transmis, bazându-mă astfel pe câteva instantanee însă extrem de expesive.

Problema a fost însă ca imediat după începutul şedinţei foto bateriile de la transmiţătoarele radio pentru bliţ au cedat şi astfel a trebuit să realizez toate fotografiile fără bliţ, de aici si câteva neplăceri din cauza umbrelor.

Până la urmă am avut noroc de o lumină plăcută afară şi am scos câteva cadre destul de reuşite pe care le-aţi putut vedea pe blog în perioada respectivă.

La aproximativ o săptămână distanţă a urmat şedinţa foto cu Larisa. Larisa pozase pentru prima oară şi am încercat astfel să realizăm fotografiile într-un cadru mai obişnuit pentru a ne fi uşor amândurora.

Fotografiile din şedinţa foto cu Larisa le-am realizat în gara din oraş (nu, nu ne-a atins niciun tren) iar rezultatele au fost surprinzătoate. Deşi pozase pentru prima oară câteva fotografii au ieşit chiar foarte bine.

Vă invit să revedem câteva din fotografiile din şedinţele foto cu Larisa şi Simona. Doresc să le mulţumesc pe această cale pentru colaborare şi cooperare!

Entuziasm de nepreţuit

Pasiunea pentru frumos se regăseşte întotdeauna în sufletul oricărei persoane. Apreciind frumosul apreciezi entuziasmul de a trăi într-o lume perfectă lipsită de orice sentiment de tristeţe, de orice urmă de nostalgie.

Ilustrări ale inocenţei

Inocenţa este de cele mai multe ori o mască a unei personalităţi puternice ce se doreşte însă a fi ascunsă până în momentul în care dezvăluirea adevăratului caracter îi este favorabilă.

(more…)

23 comments
  1. a 3-a poza imi place mult de tot ..e chiar mega reushit …si fata chiar da bine pe poza aia …restu pozelor sunt doar ok nu sunt pe filmu meu prea mult…no offence 😀 dar nu sunt stilu meu 😀

    1. Doar ca sa stii, exista mai multe tipuri de fotografii. Cele din fotoreportaje, portretele glamour, fashion, beauty, etc.. Ei, portretul ce l-ai aratat tu face parte dintr-un fotoreportaj, daca tu numai astfel de poze la definesti ca facand parte din fotografie atunci te invit sa mai arunci un ochi si in alte galerii.

      1. @A.Dragos, portretul care ti l-am aratat eu spune o poveste. orice fotogafie buna trebuie sa spuna o poveste… eu mai sus vad niste poze mediocre care spun niste povesti mediocre.

  2. dragos, o sa fie foarte greu sa faci fotografiile la care le visezi tu cu femeile din romania. toate sufera de complexul anonimatului..

  3. e o idee buna fotografia pe calea ferata, mai ales ca este crescuta si ceva vegetatie, pare o cale ferata parasita. Ma gandeam ca si o poza din spate pe site, eventual doua modele imbracate identic pozate din spate, fiecare pe o sina ar fi interesanta

  4. Felicitari pentru fotografii, Dragos, foarte faine!

    Mai stii cumva daca ai folosit un prime si/sau blit pentru portretele de pe calea ferata?

      1. Ma gandeam ca blit si din cauza asta nu erau umbre. Am vazut ca acum folosesti 85 1.8. Ce mi-ai recomanda pentru portrete, in exterior si in interior, 85-ul sau un SB-700? Inclin spre obiectiv pentru bokeh si pentru ca blitul trebuie carat, pus slave, etc., m-ar ajuta o recomandare de la tine, mai ales la cate portrete ai déjà facute 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *