Ghid de fotografie: Întrebări frecvente

Din momentul în care am deschis acest blog şi am început să scriu articole cu fotografii regulat, am tot primit diverse întrebări cu privire la tehnica de realizare a fotografiilor şi la diverşi termeni specifici.

Astfel, în continuarea ghidului voi prezenta cele mai frecvente întrebări întâlnite şi răspunsul la acestea, sperând ca totul să fie mai clar în urma citirii acestui ghid.

  • Ce înseamnă D-SLR?

Definiţia cuvântului D-SLR în limba engleză este digital-single lens reflex camera. Acest lucru reprezintă faptul că aparatul foloseşte un sistem mecanic de oglinzi şi o pentaprismă pentru a redirecţiona lumina din obiectiv către vizor.

Această oglindă este ridicată în momentul declanşării şi astfel prin vizor nu se va mai vedea nimic. Acest lucru se realizează în câteva milisecunde putându-se repeta chiar şi de 11 ori pe secundă.

Diferenţa între D-SLR şi SLR ţine de modul de realizare a fotografiilor. D-SLR-urile captează imaginea pe un senzor iar SLR-urile pe un film.

  • Ce este timpul de expunere?

Timpul de expunere reprezintă în secunde durata pătrunderii luminii pe senzorul aparatului (ex. 1/320 este mai scurt decât 1/2). Aşa cum spuneam la întrebarea precedentă este necesară ridicarea oglinzii pentru pătrunderea luminii către senzor şi realizarea fotografiei.

Cantitatea de lumină ce pătrunde pe senzor este direct proporţională cu durata expunerii senzorului la lumină (prin intermediul ridicării oglinzii)

Dacă timpul de expunere este de jumătate de secundă (1/2) atunci oglinda va rămâne ridicată timp de jumătate de secundă după care va fi coborâtă iar realizându-se astfel fotografia.

Cu cât oglinda rămâne mai mult timp ridicată cu atât pătrunde mai multă lumină pe senzor. Cantitea de lumină necesară pentru obţinerea unei fotografii bine expuse depinde de diafragmă şi senzitivitatea ISO.

  • Ce este diafragma?

Diafragma este alcătuită dintr-un anumit număr de lamele a căror mişcare controlează cantitatea de lumină ce pătrunde pe senzor.

Diafragma poate fi asociată pupilei umane care îşi măreşte circumferinţa atunci când ne aflăm în locuri cu lumină slabă şi se contractă când stăm în lumină puternică.

Astfel dacă diafragma este deschisă (ex. valoare cât mai mică: f/1.8) va pătrunde mai multă lumină pe senzor şi vom obţine astfel un timp de expunere mai scurt. (şi invers)

Fotografiind cu diafragma deschisă vom obţine însă un câmp de profunzime mai mic. Pentru a obţine un câmp de profunzime mai larg este necesar să închidem diafragma până la valori destul de ridicate. (ex. f/11-16-22)

  • Ce este câmpul de profunzime?

Câmpul de profunzime reprezintă distanţa în plan în care subiectul este clar. Această distanţă de claritate a câmpului de profunzime este dată de valoarea diafragmei.

Având o valoare mai mare a diafragmei (f/3.5) vom obţine un câmp de profunzime mai scurt şi astfel avem mai puţine şanse să prindem tot subiectul în focus.

Pentru a avea un câmp de profunzime mai larg este necesar să aducem valoarea diafragmei la valori mai scăzute precum f/16-22.

Câmpul de profunzime este influenţat şi de filtre, distanţa până la subiect şi distanţa focală . Câmpul de profunzime poate fi calculat şi online pe site-ul DofMaster.com .

  • Ce este senzitivitatea ISO?

Senzitivitatea ISO reprezintă sensibilitatea filmului sau a senzorului la lumină. Filmele utilizate pe SLR-uri erau create cu o anumită sensitivitate ce avea valori între 25 şi 800 (nu este aceasta limita), fiind necesar câte un film pentru fiecare valoare.

La D-SLR-uri filmele au fost înlocuite de senzori şi astfel sensibilitatea la lumină este redată de cât curent trece prin senzor. Dacă senzitivitatea ISO este mai mare atunci va trece mai mult curent prin senzor, se va obţine o imagine mai luminoasă şi un timp mai scurt de expunere.

Valorile senzitivităţii ISO sunt în general sub forma unor puteri ale cifrei 2 (ex. 200, 400, 800, 1600, 3200, 6400, 12800 etc.). Desigur există şi valori interimare însă acestea sunt cele mai utilizate.

Utilizarea unei senzitivităţi ISO mai ridicate va creea însă zgomotul de imagine (noise). Acest zgomot, această granulaţie se va intensifica pe măsură ce veţi creşte valoarea ISO.

  • Ce este zgomotul de imagine?

Zgomotul de imagine apare sub forma unei granulaţii care în funcţie de aparat poate fie fie colorată fie monocromă.

Zgomotul de imagine poate fi redus fie cu ajutorul unor pluginuri pentru programul Adobe Photoshop, fie cu ajutorul unor softuri dedicate precum Noise Ninja.

În funcţie de senzitiviatea ISO zgomotul se poate intensifica sau tempera. De exemplu la valoarea ISO 1600 veţi avea mai mult zgomot decât la ISO 400.

  • Ce este temperatura de culoare?

Temperatura de culoare ilustrează nuanţa culorilor din fotografia rezultă. Aceasta se măsoara în grade Kelvin şi de obicei fiecare aparat prezintă câteva valori presetate pentru diverite situaţii. (ex. apus, bec incandescent, bliţ, cer noros etc)

În funcţie de temperatura de culoare o fotografie poate avea nuanţele culorilor mai reci sau mai calde. Pentru a obţine culori mai calde trebuie să aveţi o valoare mai ridicată a temperaturii de culoare (ex. 6500K), iar pentru a obţine culori mai reci trebuie o valoare mai scăzută (ex. 2500K ).

  • Ce reprezintă modurile regăsite la D-SLR-uri: M,A,S,P?

Modul M este modul complet manual. Pentru a obţine fotografii reuşite trebuie să reglaţi timpul de expunere, valoarea ISO, compensarea expunerii, valoarea diafragmei şi temperatura de culoare. Acest mod se utilizează atunci când doriţi să obţineţi anumite tipuri de fotografii ce necesită setări aparte.

Moul A/Av este unul dintre cele mai utilizate moduri şi e semi-automat. Fotograful are posibilitatea de a regla diafragma, senzitivitatea ISO, compensarea expunerii şi temperatura de culoare, urmând ca aparatul să calculeze singur timpul de expunere.

Modul S/Tv este modul utilizat pentru obţinerea unui anumit timp de expunere setat de fotograf. După ce aţi reglat timpul de expunere aparatul va regla valoarea diafragmei ideală pentru obţinerea unei fotografii bine expuse cu valoarea expunerii reglată de fotograf.

Modul P combină modurile A şi S calculând timpul de expunere necesar şi valoarea diafragmei pentru obţinerea unei fotografii bine expuse şi a unui câmp de profunzime destul de larg, în funcţie de situaţie.

  • Ce este distanţa focală?

Distanţa focală este distanţa în milimetri de la centrul optic al obiectivului până la planul de focalizare, această distanţă definind şi unghiul de cuprindere.

În funcţie de distanţa focală sunt clasificate şi obiectivele. Obiectivele wide şi ultra-wide au distanţa focală cuprinsă între 8 şi 35mm, obiectivele au distanţa focală între 35mm şi 70mm, teleobiectivele au distanţa focală între 70mm şi 300mm, iar cele supertele au distanţa focală peste 300mm.

  • Când şi cum se foloseşte compensarea expunerii?

Compensarea expunerii se foloseşte în cazul utilizării modurilor automate şi semiautomate. Compensând expunerea fie cu două trepte în plus fie în minus aparatul va modifica timpul de expunere necesar pentru obţinerea valorii cerute.

Acest lucru este ideal în situaţiile în care dorim să creem o lumină uniformă în întreg cadrul sau în cazul în care fotografiem în încăperi cu mai multe surse de lumină, evitând astfel subexpunerea fotografiilor.

  • Care este regula treimilor?

Regula treimilor vă ajută să evitaţi încadrarea subiectului în centrul cadrul, obţinând astfel fotografii cu o perspectivă mult mai interesantă.

Folosind regula treimilor puteţi împărţi cadrul în 9 casete de dimensiuni egale, încadrând subiectul chiar la intersecţia colţurilor lor, precum în această imagine.

 

27 comments
  1. super …chiar aveam nevoie de unele chestii ,ca le stiam asa in mare dar am mai uitat cate ceva…si numa bine odata cu postu tau ..am mai memorat cate ceva 😀 big up pt asta 😀 pace

      1. @A.Dragos, e util de tot ,numa ideea e sati si pese cand faci ceva … ca asa mai sunt si oameni care stiu de toate ,dar fac in scarba asa daiurea ..si iese un mare ….hai o seara faina sa ai :)))

  2. eşti sigur că te-ai documentat corect cu privire la ce înseamnă DSLR şi SLR? sau că ai folosit corect cuvântul „interimar” ? în plus, zgomotul se poate scoate şi cu alte programe, nu numai cu cele prezentate de tine 🙂

    1. N-am zis ca doar cu acele programe se poate scoate zgomotul, am dat cateva exemple, n-avea rost sa enumar toate softurile creeate cu acest scop. Da, sunt sigur ca m-am documentat corect cu privire la definitia cuvintelor D-SLR si SLR. 🙂

  3. Diferenţa între D-SLR şi SLR este aceea că sistemul mecanic al oglinzilor este total automat la cel dintâi aparat şi semiautomat la al doilea (SLR).

    Nu! Este vorba de film vs senzor.

      1. Culmea, am plecat de la premisa nevinovatiei si am tot cautat. Nu stiu de unde ai scos diferenta in „sistemul mecanic al oglinzii”. Compara un F6 cu ce DSLR vrei tu, ai sa vezi ca diferenta de baza sta in mediul de captare.

        1. Inteleg ce vrei sa spui dar nu este aceasta singura diferenta, nu doar faptul ca imaginea pe SLR e captata pe film iar pe D-SLR pe senzor, se diferentiaza si sistemul de miscare a oglinzilor. Bine, F6 e un SLR foarte avansat, de aceea se aseamana foarte mult.

        2. Care este diferenta de principiu ? Oglinda se misca in lateral 🙂 nu sus – jos ? Eu nu am gasit nici una, F6 este SLR chit ca e avansat sau nu, principiul de functionare este acelasi.

          Evident sunt diferente, dar diferenta de principiu dintre un SLR si un DSLR este mediul de captura(/stocare).

          Si cum mecanismul de la SLR-uri este semi-automat ? Pe cuvant daca trebuie sa ridic oglinda manual.

          Este de apreciat gestul tau, dar ofera informatii corecte si complete.

          Uite inca cateva aspecte, grosso-modo:

          – DSLR-urile folosesc si pentaoglinda
          – ce filtre influenteaza campul de profunzime ?
          – obiectivul in sine nu influenteaza campul de profunzime, distanta focala da.
          – filmele in niciun caz nu se termina la ISO800.
          – valori ISO nu tin de puterile lui 2.

          1. Eu am cautat inainte sa scriu ghidul si m-am interesat sa nu ofer informatii proaste. Am gasit in mai multe surse ca sistemul oglinzii la SLR-uri este semi-automat (NU MANUAL), poate am gasit gresit, voi corecta.

            Filtrele macro/close-up influenteaza campul de profunzime.

            Nu am zis ca valoarea este STRICT pana la 800.

            Am scris ca in general valorile ISO sunt puteri ale lui 2 insa sunt si valori interemediare. N-am zis ca in toate cazurile e asa.

            Multumesc frumos pentru corectare insa, am modificat acum ghidul. 🙂

    1. Nu stiu, dar slr si dslr pt mine ca incepator imi e tot una, tot un aparat fot care foloseste un obiectiv. Ce atata contrazicere? Mi se pare aiurea in situatia in care omul asta a facut un articol cu o anumita tema si inca una pt orice incepator.Aiurea, va luati de detalii pe care noi incepatorii nici nu le bagam in seama. A-ti putea face un articol cu tema asta, ca doar, oricum n-am priceput care e diferenta intre astea 2 si oricum parca a-ti vb limbi straine.

  4. Salut,

    … eu cred ca s-a strecurat o mica eroare aici: „…durata expunerii senzorului la lumină (prin intermediul ridicării oglinzii)”. Ma mir ca nu a mai spus nimeni nimic pana acum.

    Am impresia ca am observat acelasi lucru si in ghidul .pdf, sper sincer ca in cartea tiparita este corect 🙂

  5. SALUT DRAGOS AM CITIT CARTEA TA ,PRIMI 10 PASI,SI POT SA SPUN CA MIA PLACUTDAR TOTUSI ASU VREA UN REVIEW DESPRE NIKON P500,ASI VREA SA STIU CUM SAL SETEZ PENTRU FOTOGRAFIEREA DE AFARA LA LUMINA NATURALA SI PENTRU FOTOGRAFIEREA DIN CAMERE SLAB ILUMINATE GEN MUZEIE BISERICI MÎNASTIRICHIAR SI CLUBURI.
    MULTUMESC MULT

  6. am un sb 600 recent cumparat si nu stiu cum as putea sa setez intensitatea blitz-ului, multumesc anticipat pt ajutor

  7. Salut. Am si eu o intrebare. Am un Nikon D3100 si cand incep sa filmez mi se intrerupe filmul cam la 8-9 s si scrie pe ecran : recording interrupted , please wait. Ce s-a intamplat? De ce nu mai pot filma? Ce ar trebuii sa fac?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *