Ghid de fotografie: Istoria fotografiei

Fotografia este una dintre cele mai renumite ramuri a artelor din întreaga lume. Termenul de „fotografie” provine din limba greacă şi tradus literalmente înseamnă „a picta cu lumină”.

Aceste fenomen de pictare cu lumină a fost observat încă din secolul al III-lea î.Hr. când Aristotel a descoperit faptul că dacă se realizează o gaură într-o cutie, pe peretele opus acesteia se va forma o imagine reală însă răsturnată.

Astfel prima formă de aparat de fotografiat a fost de fapt o cameră obscură în care se putea observa imaginea răsturnată a unui obiect aflat în faţa acesteia.

În aceeaşi perioadă s-a aflat faptul că lumina înnegreşte clorura de argint şi că hiposulfitul de sodiu poate acţiona precum un „fixator”.

Joseph Nicephore Niepce a folosit aceste trei proceduri pentru a transpune o imagine pe o placă metalică iar calitatea era una destul de ridicată. Din păcate fizicianul a murit 4 ani mai târziu însă invenţia sa a fost preluată de Jacques Mande Daguerre, stabilindu-se astfel anul oficial al invenţiei fotografiei, 1839.

În perioada următoare s-au realizat tot mai multe descoperiri în domeniul fotografiei, creându-se astfel primele aparate de fotografiat şi primele filme realizate pe un suport de celuloid. După realizarea primului aparat de fotografiat şi a filmelor progresele în domeniul fotografiei au urmat aceste 3 direcţii principale:

  • reducerea duratei de expunere şi mărirea sensitivităţii (ISO) filmului: acest lucru a avut ca prim efect obţinerea unor fotografii cât mai clare şi surprinderea unor momente de scurtă durată.
  • simplificarea aparatelor de fotografiat şi a metodei de producere a acestora (scăderea imediată a preţurilor şi creşterea vânzărilor)
  • stabilizarea substanţelor chimice utilizate în developarea fotografiilor

Dorinţa de dezvoltare a acestei arte este şi a fost prezentă pe toată durata realizării modificărilor asupra întregului sistem. Încă de la început a apărut dorinţa de relizare a fotografiilor color însă primele experimente pentru obţinerea acestora au eşuat.

Prima fotografie color a fost totuşi obţinută de fizicianul James Clerk Maxwell în anul 1861. Primul sistem de realizare a fotografiilor color a fost creeat în anul 1903 şi purta numele de Autochrome Lumiere.

Acesta era un sistem de fotografie color transparentă iar metoda de realizare consta în suprapunerea a trei plăcuţe metalice impregnate cu diverse substanţe sensibile la culorile roşu, verde şi albastru (RGB).

Cel de-al doilea sistem se numea Kodakchrome şi a apărut în anul 1935. Cu ajutorul acesuti sistem se realizau fotografii color prin intermediul emulsii tricromatice.

10 ani mai târziu a apărut tehnica fotografiei instantanee sub numele Polaroid, realizându-se întâi fotografii alb-negru iar apoi în anul 1962, fotografii color.

Aceste sisteme ce aveau la bază filmul clasic au început să fie destul de greu de utilizat mai ales de fotografii aflaţi în desfăşurare în teatrele de operare sau în locuri unde era imposibilă developarea fotografiilor.

Astfel, în anul 1990 renumita firmă Kodak lansează primul SLR digital (D-SLR) (Kodak/Nikon DCS100) disponibil în comerţ. Această invenţie a fost revoluţionară şi a deschis noi orizonturi dând frâu liber tuturor producătorilor de aparate de fotografiat.

La 30 de ani de la realizarea primului aparat foto digital această tehnologie a ajuns la standarde ridicate. Acum în dotarea aparatelor foto profesionale intră sisteme imposibil de descris în cuvinte care au evoluat şi vor evolua din ce în ce mai mult în anii următori.

12 comments
  1. eu am vazut in realitate o chestie care cica era prima tentativa de aparat foto din lume:
    era exact ca aparatele de pe vremuri, deci asa pe picioare si cu plasa aceea care ti-o pui peste cap sa vezi mai bine, insa nu facea poza:)) era doar un portret.

  2. mah interesanta treaba asta cu pozele si cum se faceam si aparate oldies but goldies …da prefer sa trec direct pe un d40 ,60 ,90 si sa fac ce stiu mai bine 😀 decat sa imi bag capu cu chestiile vechi ca oricum no sa mai fie ce a fost 😀

    1. Daca nu erau alea vechi, nu mai era acuma nici un Nikon. Plus ca daca stii sa faci poze cu alea vechi, pe placi de sticla, sau film, la digital vei fi bun. Asa esti ca un sofer care habar nu are cum arata ambreiaju sau cum functioneaza motoru. Pacat de mentalitatea unora care nu pretuiesc trecutul, datorita caruia suntem aici. Cam asa e …..cum se zice…?,,a,,,,,Mah!

  3. Domnul Dragos felicitari pentru istoria-fotografiei, e foarte placut sa vezi istoria orcarui lucru pe care il pasionezi, personal mi-as fi dorit ca, aceste metode si aparate vechi, sa mi-le prezinte cineva in toate detalele amanuntite. Multumesc frumos si pentru atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *