Photoshooting I : Bianca (glamour)

În urmă cu aproximativ două săptămâni am realizat un prim photoshooting mai serios, unul cu o temă stabilită de la început şi cu câteva idei bine pregătite. Această primă şedinţă foto a durat aproximativ 4 ore însă nu s-au simţit absolut deloc.

Datorită atmosferei foarte plăcute creeate totul a decurs lin, realizând cadru după cadru fără a întâmpina foarte multe probleme. Începutul şedinţei foto a fost puţin „zbuciumat” de faptul că nu aveam o ordine a cadrelor stabilită şi nu ştiam astfel ce să pun în prim plan.

De data aceasta Bianca a fost cea ce a dat acel plus fotografiilor. Felul ei de a fi şi frumuseţea, combinate cu partea „fotografică” au dat naştere unor rezultate plăcute, mai ales pentru faptul că a fost prima şedinţă foto cu o tematică stabilită.

Voi prezenta în continuare cele cinci articole creeate cu portrete ale Biancăi. lăsându-vă posibilitatea de a aprecia sau a critica fotografiile realizate !

Jurnal al eternităţii

Eternitatea, lucrul cel mai de preţ al omenirii, reprezintă idealul oricărei fiinţe, fiind însă transpusă într-o lume plină de bariere, neputând fi astfel niciodată asimilată.

Imbold către supremaţie

O clipă de supremaţie echivalează cu un pur moment al eternităţii, o viaţa a supremaţiei reprezintă o viaţă fără de sentimente dar plină de principii, insă un moment al supremaţiei sufleteşti …

Ideal al fericirii

Fericirea de cele mai multe ori este exprimată prin diferite sentimente supreme ce asigură câte o rază de lumină în cadrul fiecărui suflet. Momentele lipsite de fericire sunt deseori …

 

Cale a destinului

Destinul, forţa ce controlează o întreagă viaţă, reprezintă principalul drum al fiecărui suflet fiind capabil să contempleze atât forţele eternităţii cât şi cele ale efemerităţii …

Vise Trimox excentrice ale realităţii

Întotdeauna realitatea ce ne înconjoară este conturată de o banalitate ce rareori îşi depăşeşte limitele.Realitatea contemplează rutina zilnică alături de visele excentrice care alcătuiesc evadarea din banalitate …


27 comments
  1. Prima! Poate faci si un crop cumva sa scoti modelul de pe mijloc. Restul sunt relativ bune dar nu imi plac datorita formatului inadecvat, incearca sa pastrezi formatul 2×3. Salutari si numai bine! 🙂

  2. modelul este fals.ideea pozelor este buna,dar modelul lasa de dorit…in pozele cu tot corpul aceasta se forteaza .parul nu este ingrijit ar trebuie sa il editezi ca sa nu se mai faca de rusine..mi se pare prea mult. ar trebuie sa se controleze.se forteaza prea mult PREA FALS!!!!pacat de blog.

  3. Ea este talentata .Fiecare poza imi place si in sfarsit vad ca fotomodelul transmite exact sentimentul definit in denumire .
    Din pacate , am vazut cateva fotografi talentati care nu si-au ales bine fotomedolel, era deplasata de titlul imaginii.
    Succes .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *