Între mine și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu e o legătură aparte. Avem aceeași vârstă și suntem născuți în perioade apropiate. Cea de a 26-a ediție a festivalului a început la o zi după ce mi-am celebrat aniversarea de 26 de ani. Și presimt că va fi o tradiție pe care o voi păstra mult timp și de acum înainte.
În acest an am ajuns la FITS alături de Raiffeisen Bank, partener de tradiție al festivalului, și am fotografiat atmosfera spectacolelor de stradă, care stârnesc multe zâmbete și emoție, de cele mai multe ori întâmplător pentru oamenii care merg de la o piesă la alta. Între două piese de teatru, pe drumul dintre două locații, ai șansa să trăiești momente memorabile datorită spectacolelor de stradă.
Atmosfera e una aparte și energia din jurul lor îți transmite și mai mult din bucuria evenimentului. În urmă cu câțiva ani, la FITS mi s-a cântat și prima serenadă, în timp ce fotografia spectacolul unei fanfare de la balconul unei case. Când m-au zărit, s-au întors cu toții către mine și au început să-mi cânte.
Pe lângă bucuria oamenilor veniți pentu festival în Sibiu din toate colțurile țării și lumii, am simțit și mândria localnicilor, care nu văd în cele 10 zile de festival un deranj ori o supraaglomerare a orașului. Sunt fericiți și mândri de oportunitatea pe care și-a făcut-o orașul și fac tot ce pot ca oaspeții să se simtă bine. Așa s-a făcut că în aproape fiecare an mi s-au deschis toate ușile la care am bătut, la ghici, cu speranța ca cineva să mă primească în casa lui și să mă lase să fotografiez spectacolele de la înălțime. Am fost primit în multe dintre casele din Piața Mare, de unde aveam niște super unghiuri de fotografiat.
Toate lucrurile astea și micile gesturi pe care le remarci pe durata șederii în Sibiu îți fac experiența și mai frumoasă.
La ediția din acest an Raiffeisen Bank a venit în completarea acestor bucurii cu o idee care a adus multe zâmbete pe chipurile oamenilor. „Ce poate fi mai frumoasă decât o amintire cu întreg festivalul?”, s-au întrebat, probabil, oamenii din echipa băncii, pregătind prezența la festival. Așa că au adus o nacelă în Piața Mare, care i-a ridicat la peste 5 metri înălțime pe oamenii veniți la festival. Unul câte unul sau chiar în cupluri, zeci de oameni au văzut Piața Mare și spectacolele din ea de la înălțime și au avut ocazia să își facă niște super amintiri cu ele.
Câteva dintre momente mi-au rămas în cap: curcubeul de pe fundalul unui cuplu din nacelă și baloanele uriașe din cadrul unui spectacol care aproapiate de nacelă, te puneau cu totul și cu totul într-o poveste de festival.
Am surprins toate clipele astea în fotografii, alături de multe alte momente frumoase din cadrul festivalului și a spectacolelor care au creat atmosfera minunată de pe străzile Sibiului.
Și în acest an, al 7-lea la rând deja, mai multe nume din domeniul teatrului, din întreaga lume, au primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu. Maia Morgenstern , Emmanuel Demarcy-Mota, Michael Thalheimer, Pippo Delbono, Sidi Larbi Cherkaoui și Stan Lai își găsesc începând din acest an numele puse pe stelele de pe Aleea Celebrităților.
„Puterea de a dărui” a fost tema ediției FITS din acest an. Și, ca de fiecare dată, festivalul ne-a dăruit tuturor celor care am fost acolo niște momente absolut unice. Mulțumim!
În schimb, vă dăruiesc și eu, celor care ați ajuns aici, fragmente din festival prin selecția aceasta de fotografii.
Fragmente din spectacolele din Piața Mare
Fotografii de pe pietonala Nicolae Bălcescu
Piața Habermann, un nou loc care găzduiește spectacole din festival
Actrița Maia Morgenstern a primit o stea pe Aleea Celebrităților
Distincția i-a fost oferită de Președintele & CEO Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, în cadrul ceremoniilor de pe 22 iunie, din Parcul Cetății și de la Sala Thalia.
Sibiul, gazda festivalului de teatru care a atras 75.000 de oameni în acest an
#FITS2019 #TomorrowProof #UnboxPerformance