Ghid de fotografie : Blițul extern

De cele mai multe ori în cazul realizării de fotografii la diverse evenimente blițul extern este una dintre cele mai importante achiziții, care, dacă va fi folosit corect, va influența în bine majoritatea fotografiilor rezultate. Cu siguranță utilizarea unor obiective luminoase va reprezenta un pas înainte față de blițul extern, însă și acesta reprezintă o alternativă foarte bună.

Blițurile externe pot fi utilizate atât de pe aparat cât și de la distanță cu ajutorul modului slave. Acest lucru este însă disponibil doar la aparatele ce pot folosi blițul original ca și commander pentru a-l controla pe cel extern. În cazul în care aparatul nu poate realiza acest lucru o alternativă ar fi achiziționarea unui set de triggere (declanșatoare), putând astfel da frâu liber creativității în privința luminii.

Desigur blițul extern nu va compensa în totalitate lipsa unui obiectiv luminos, însă vă poate fi de folos în majoritatea situațiilor de slabă iluminare. Blițul poate fi însă folosit și pe timp de zi ca lumină de umplere (fill flash) pentru înlăturarea umbrelor destul de neplăcute datorită intensității puternice a luminii solare. În continuare voi prezenta principalele aspecte în utilizarea blițului extern și câteva metode de a-l folosii în mai multe arii din domeniul fotografiei.

  • Cum pot obține o lumină plăcută folosind blițul extern de pe aparat ?
  • Cum pot folosi blițul ziua pentru a asigura o lumină de umplere ?
  • Cum pot combina folosirea blițului în modul slave cu alte genuri ale fotografiei ?
  • Care sunt principalele aspecte la care trebuie să fiu atent când utilizez blițul ?
  • Cum pot evita umbrele puternice realizate de bliț ? (metode de difuzie)

1. Cum pot obține o lumină plăcută folosind blițul extern de pe aparat ?

Atașând blițul extern pe aparatul de fotografiat veți avea posibilitatea de a fotografia în majoritatea încăperilor fără a creea efectele „blițului clasic”, precum ochii roșii sau umbrele foarte puternice. Puteți realiza acest lucru folosindu-vă de capacitatea blițului extern de a se roti atât vertical cât și orizonal. Trebuie astfel să orientați blițul către tavan sau către suprafața din care se va reflecta lumina, urmând să fotografiați fără a creea o lumină puternică pe chipul oamenilor, evitând chiar și apariția ochilor roșii.

Datorită posibilității de orientare a blițului la aproape 90 de grade vertical puteți utiliza blițul extern în foarte multe locuri, obținând rezultate foarte plăcute. În cazul în care încăperea unde fotografiați nu vă permite utilizare bounce-ului vertical va trebui să fotografiați cu blițul direct pe cei aflați în locul respectiv. Pentru a nu avea o lumină foarte puternică se recomandă orientarea blițului la 60 de grade vertical și ridicarea panoului de difuzie. În momentul în care ați scos panoul de difuzie trebuie să îi găsiți o poziție propice pentru a nu reveni în fața blițului.

Astfel lumina se va reflecta din acel panou de difuzie, creându-se astfel o nouă modalitate de a vă folosi de capacitatea luminii de a se oglindi din mai multe medii. Datorită acestei posibilități blițul extern devine cea mai maleabilă soluție în cazul fotografierii în condiții de lumină foarte slabă.

2. Cum pot folosi blițul ziua pentru a asigura o lumină plăcută de umplere ?

Pentru a putea folosi blițul extern în cazul portretelor de exemplu, este necesară combinarea luminii naturale cu cea oferită de bliț. Acest lucru se poate realiza utilizând funcția de fill flash, funcție ce vă asigură posibilitatea de a „umple” umbrele creeate de lumina naturală.

Astfel, în momentul în care realizați o ședință foto folosindu-vă și de lumina naturală, blițul trebuie adăugat în așa fel încât raza de lumină creeată să cuprindă atât zona umbrită cât și cea în care lumina soarelui este prezentă. Rezultatul nu va fi unul foarte reușit de la început însă prin combinarea luminii naturale cu cea a blițului extern veți putea obține o lumină foarte frumoasă pe corpul modelului.

Funcția de fill flash se aplică și în cazul în care doriți să faceți fotografii împotriva soarelui, fotografii care în mod normal ar ieși ori subexpuse ori supraexpuse, fiind impsibil să creeați o armonie a luminii. Acest lucru se poate realiza însă cu ajutorul blițului extern, care, aranjat în așa fel încât să umble zona slab iluminată, vă va oferi niște rezultate foarte bune.

În acest caz însă este important să reglați timpul de expunere și intensitatea blițului în așa fel încât nici fundalul să nu iasă ars, însă nici modelul subexpus. Acest mic detaliu va fi gru de stăpânit în primele momente însă după aceea totul va căpăta un alt contur, obținând rezultate foarte bune.

3. Cum pot combina folosirea blițului în modul slave cu alte genuri ale fotografiei ?

Utilizarea blițului extern în modul slave este probabil una dintre cele mai avantajoase opțiune atașate acestuia. Pentru a putea folosi blițul extern în acest mod este necesar să cumpărați un set de triggere, sau, în cazul în care aparatul vă permite, să declanșați folosindu-vă de blițul deja existen pe aparat. (on-board)

Blițul extern poate fi folosit în acest mod în momentul în care realizați portrete sau diferite fotografii conceptuale, dar și în momentul în care doriți să iluminați doar o anumită parte a unui subiect fotografiat. Pentru a putea realiza acest lucru cât mai ușor și pentru a obține rezultate cât mai bune trebuie să creeați în primul rând o armonie între lumina creeată de bliț și detaliile tehnice, evitând astfel zonele arse sau cele foarte subexpuse.

În cazul în care declanșați în modul TTL va fi necesară o compensare a expunerii din aparatul de fotografiat, putând să manipulați foarte ușor intensitatea luminii. În cazul în care declanșați în modul manual e important să aveți grijă la puterea blițului și la faptul că cea mai mică variație a luminii vă va modifica rezultatul. Trebuie să obțineți încă de la început o expunere corectă, cu precizarea că în etapa postprocesării o fotografie subexpusă poate fi remediată, însă una cu zone arse nu.

Distanța focală, setările aparatului dar și compensarea luminii din bliț pot influența foarte mult rezultatele. Dacă fotografiați cu un teleobiectiv veți avea avantajul că distorsiunile vor dispărea în totalitate, însă dezavantajul unui contrast scăzut și unei saturații a culorilor mult mai mică. Dacă fotografiați însă la focale scurte trebuie să urmăriți cu atenție distorsiunile creeate deeoarece aceste pot schimba în totalitate rezultatul final al fotografiei.

4. Care sunt principalele aspecte la care trebuie să fiu atent când utilizez blițul ?

Datorită gamei largi de acţiuni ce pot fi realizate de către un bliţ extern de multe ori pot apărea diverse greşeli ce vă vor transforma rezultatele într-unele nu foarte reuşite. Astfel, ori de câte ori veţi fotografia folosindu-vă de bliţul extern este important să acordaţi o atenţie sportiă fiecărui amănunt.

Intensitatea bliţului, puterea cu care acesta va lumina în momentul în care fotografiaţi, este una dintre cele mai importante setări ale bliţului. Dacă fotografiaţi pe modul automat, TTL, nu va trebui decât să compensaţi mica variaţie a puterii bliţului cu ajutorul setărilor D-SLR-ului, neapărând astfel probleme în privinţa rezultatului.

În cazul în care fotografiaţi pe modul manual trebuie să urmăriţi cu atenţie atât puterea bliţului cât şi valorile timpului de expunere şi diafragmei din aparat. Astfel, combinând cu atenţie aceste trei detalii veţi obţine cu siguranţă fotografii reuşite.

Un alt aspect ce nu trebuie neglijat este panoul de difuzie, panou cu ajutorul căruia puteţi creea o lumină mai caldă şi mai plăcută, umbrele puternice dispărând aproape în totalitate. Acest panou însă va influenţa destul de mult timpul de expunere şi distanţa de propagare a luminii bliţului, fiind necesar să compensaţi intensitatea luminii prin intermediul setărilor din D-SLR. (timp de expunere, diafragmă, sensitivitate ISO, balans alb)

5. Cum pot evita umbrele puternice realizate de bliţ ? (metode de difuzie)

Umbrele puternice reprezintă unul dintre dezavantajele fotografierii cu ajutorul unui bliţ extern. Aceste umbre sunt date de lumina puternică şi de unghiul mic de răspândire a acesteia.

Pentru a scăpa de toate aceste umbre şi pentru a creea o lumină cât mai plăcută, folosirea unor metode de difuzie reprezintă cea mai simplă soluţie. În general în cadrul acestor metode de difuzie sunt incluse softbox-urile, corturile fotografice şi câteva mici invenţii DIY.

Printre aceste metode se regăsesc softbox-uri creeate manual din câteva bucăţi de material acoperit cu staniol pentru o propagare mai bună a luminii, peste tot acest ansamblu fiind ataşată o hârtie fină pentru realizarea difuziei.

De cele mai multe ori o simplă bucată de hârtie vă poate salva, împrăştiind lumina pe o zona mai largă, eliminându-vă o parte din umbre.

Desigur, produsele deja creeate cu acest scop din magazinele foto vă vor oferii rezultate mult mai bine. Un produs foarte renumit pentru acest lucru este umbrela de difuzie, cu ajutorul căreia, ataşându-i un bliţ, veţi obţine fotografii mult mai bune cu o lumină mult mai plăcută.

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *