Îmi place tare mult să gătesc. Dacă aș avea cum, aș face asta zi de zi. Dar chiar și așa, nu cred că trec mai mult de 2-3 zile fără să gătesc ceva, indiferent că-i vorba de-un preparat banal ori niște încercări puțin mai diferite. Sunt în permanență cu ochii pe blogul lui Adi Hădean, am în lista de YouTube câteva canale de vloggeri culinari și-s întotdeauna curios să aflu câte ceva pe tema asta.
Anul trecut, chiar prin februarie, am primit, tot de la Staropramen, invitația să gătesc un desert nu foarte simplu. Și nu oricum. Îl văzusem gătit de un chef venit din Praga, iar eu trebuia să-l reproduc doar din ce-mi mai aminteam de la fața locului. Rezultatul însă a ieșit comestibil. Ba chiar foarte bun. Îl puteți vedea aici.
Astfel că pe tot parcursul filmărilor mini-seriei „Într-o zi o să fiu Chef” am fost cu urechile ciulite să mai „fur” meserie. Așa se face că în timpul pregătirii felurilor de mâncare pe care le veți vedea în clipul de mai jos – ultimul al seriei – am aflat de la Chef Foa câteva trucuri despre gătirea cărnii de vită. Am să rezum pașii spuși de Foa. „Reușita” lor e confirmată, chiar în seara de după filmare am gătit un mușchi de vită delicios.
- Tai mușchiul de vită puțin mai mult de grosimea unui deget și îl condimentezi cu puțină sare grunjoasă. Îl lași la marinat măcar o oră. Apoi îl pui ori în tigaia încinsă pe aragaz, ori în cuptor descoperit foarte aproape de flacăra de sus. În aceeași tigaie mai poți pune rozmarin întreg și unt, care când se topește, cu o lingură, îl poți lua și da peste carne. În continuare lași mușchiul să se gătească pe o parte între 2 și 4 minute, în funcție de cât de suculent vrei să fie. După ce e gata, e recomandat să pui bucata de carne la „odihnit” preț de minimum 5 minute. Iar la final îți rămâne doar să o mănânci.
Cheers, Foa!
Revenind la ultimul episod al seriei, veți vedea în el cum internship-ul Claudiei Sima nu se rezumă doar la programul din bucătăria Stradale. După mai bine de 8 ore petrecute acolo, Claudia ajunge de această dată în bucătăria Willbrook, unde are de pregătit mâncare pentru alte 200 de persoane. Și nu preparate tocmai simple. În 2 ore trebuie ca totul să fie gata, iar mâncarea servită la timp. Claudia, Foa, întreaga echipă gătește și valorifică fiecare minut.
Am văzut chiar și o „hartă” pregătită de ei care le arată ce preparat să gătească acum și în paralel ce trebuie pregătit pentru următorul fel de mâncare. Dacă n-ar fi organizarea de care dau dovadă ei, cred că ar fi o mare harababură. Și nu-ți permiți să te joci cu mâncare, mai ales când mai ai și de servit 200 de oameni.
Despre aceste provocări, dar și despre cum „În bucătărie nu trebuie să te dai bătut” vei vedea în clipul de mai jos, ultimul din seria de 4 care rezumă internship-ul Claudiei. Le-am adăugat și pe celelalte trei căci tare bine se completează.
Claudia, Foa, Staropramen, mulțumesc pentru experiență! 🙂
Episodul 4 – În bucătărie nu trebuie să te dai bătut
–
Episodul 3 – Până să reușești, trudești
–
Episodul 2 – Bucătăria nu e o joacă
–
Episodul 1 – De la MasterChef, în bucătăria reală