Galerie foto: Vunk, emoție într-Un Nou Univers

A trecut un an de la una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea: concertul Vunk de la Polivalentă. În urmă cu un an am documentat alături de Petru Ivu, fotograful oficial al trupei, pregătirile și concertul de pe 3 octombrie. Timp de 3 zile fotografiaserăm cam tot ce s-a întâmplat încheind, desigur, cu seara concertului. Una care a reușit să strângă în trei ore emoții cât pentru toate zilele. Fotoreportajul pe care l-am publicat atunci îl puteți citi aici.

În acest an experiența a fost un pic diferită, însă la fel de încărcată de emoție. Mi-am dat seama că de doi ani de când am ajuns și fotografiat la concertele Vunk cu diverse ocazii (EuropaFM Live pe Plajă, Autoportrete, Unifest, Marea Întâlnire, O zi din viața lui Cornel Ilie), nu reușisem să urmăresc, ca spectator, un concert cap coadă. Și asta mi-a fost dorința din acest an. Ca, alături de Oana, să trăiesc concertul de la Polivalentă de undeva din public. Segmentul M, rândul 9, locurile 17 și 18, mai exact.

Nu m-am putut abține să las aparatul foto acasă. Și nici nu mi-am dorit asta. Așa că m-am bucurat de norocul unei vederi minunate (mulțumesc tare mult, Cornel, Cristi și întreaga echipă!) și am realizat o serie de fotografii pe parcursul momentelor pline de emoție de pe durata concertului.

Le veți regăsi în imaginile de mai jos.

Nici de această dată concertul nu a fost unul banal. Momentele speciale, care-ți fac pielea de găină, nu s-au lăsat așteptate. L-am văzut pe Cornel plutind în aer într-Un Nou Univers și am văzut trupa cântând alături de Călin Goia (nu peste mult timp, pe 16 octombrie, urmează concertul Voltaj de la Sala Palatului), Paula Seling, Nicole Cherry și Tudor Ionescu. Iar acestea sunt doar câteva dintre momente.

Aștept cu drag albumul pe care trupa se pregătește să-l lanseze la începutul anului viitor. 4 noi piese au fost cântate în seara asta. Sunau tare, tare bine! Sunt, așa cum spunea Cornel, dintr-un alt univers al trupei, al melodiilor de până acum. Dintr-un nou univers.

Vă invit să priviți fotografiile! Din punct fix, dar sper eu, nu toate la fel, de pe rândul 9, locul 17. 🙂

Cornel, Gabi, Bogdan, Nicu și întreaga echipă, vă mulțumim pentru cele trei ore pline de trăiri calde și emoție!

DAP_1411 DAP_1422 DAP_1467 DAP_1491 DAP_1512 DAP_1528 DAP_1532 DAP_1548 DAP_1573 DAP_1597 DAP_1626 DAP_1628 DAP_1656 DAP_1665 DAP_1668 DAP_1695 DAP_1709-Edit DAP_1711 DAP_1735 DAP_1746 DAP_1756 DAP_1777 DAP_1817 DAP_1820 DAP_1835 DAP_1837 DAP_1844 DAP_1863 DAP_1880 DAP_1887 DAP_1895 DAP_1910 DAP_1919 DAP_1932 DAP_1949 DAP_1964 DAP_1976 DAP_2020 DAP_2033 DAP_2043 DAP_2068 DAP_2094 DAP_2102 DAP_2126 DAP_2130

4 comments
  1. Iata ca am citit un mesaj foarte interesant prezentat intr-o maniera greu de gasit in internetul din Romania. Acum, dupa ce am gasit acest articol, doresc sa va spun ca in acest weekend trecem la ora de iarna, o stiati deja. Daca tot se trece ora, macar fixati-va ceasul dupa ora exacta pentru a nu intarzia sa ajungeti la timp unde v-ati propus. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *