#ChefXperience: Crème brûlée cu vanilie și blat crocant de alune

Totul a început în urmă cu câteva săptămâni când am răspuns invitației Staropramen de a lua parte la noul proiect #ChefXperience, dar nu doar în calitate de fotograf, ci și ca blogger implicat în.. partea cu gătitul. „Sună bine”, îmi zic, mai ales că-mi imaginam deja avantajul pe care-l am în fața celorlalți bloggeri: aveam fotografii cu fiecare moment din gătirea preparatului.

Provocarea a sunat în felul următor pentru fiecare dintre noi: să urmărim cu Chef Marek Raditsch și Tudor Marcu gătesc trei feluri de mâncare potrivite unui tip de bere, iar apoi să reproducem acasă integral unul dintre preparate folosindu-ne doar de ce-am văzut acolo. Fără să avem rețeta exactă sau alte îndrumări.

Dar înainte să vă povestesc cum a decurs toată încercarea mea de-a găti rețeta, vreau să vă zic că m-am bucurat mult să revăd pe Chef Marek, pe care-l fotografiasem anul trecut în Praga, și să-l cunosc pe Tudor, candidatul meu preferat de la MasterChef. Rar vezi oameni cu atât de mult bun simți ca Tudor și cu atât de mult respect față de cei din jur. Cred că e-un atu important în orice meserie, cu atât mai mult în cea pe care și-a ales-o și care-l va aduce de multe ori direct în fața oamenilor.

În același timp am învățat încă o dată cât de important este să te descurci cum poți cu ce ai și să găsești soluții chiar și pe ultima sută de metri. Sau cu atât mai mult. Dau puțin din „bucătăria” Staropramen și vă spun că Chef Marek pregătise o listă cu toate ingredientele de care avea nevoie pentru toate rețetele. O listă extrem de bine organizată, detaliată, precisă. Problema era că unele dintre ingrediente, și asta Marek nu avea de unde să știe, nu se găseau la noi în țară. Sau unele ustensile.

Nu treceau mai mult de 2-3 minute până când Chef Marek să găsească o soluție și să rezolve situația. Și cred că-i mare lucru să poți face treaba asta, cu atât mai mult când te afli într-o poziție importantă. El gătește, de exemplu, într-un restaurant cu stele Michelin din Praga. Putea fără probleme să spună că nu continuă gătitul până nu are exact ingredientul respectiv. Dar n-a fost cazul.

Iată, așadar, înainte de toate, două lecții de ținut minte și aplicat indiferent de context.

Revenind la rețeta noastră, îmi aduc aminte că am ales desertul pentru că-s un mare fan al dulciurilor. Nu m-am mai gândit că poate nu-i chiar atât de simplu de făcut. Și când m-am apucat să-l fac chiar mă speriasem de cât de complicat părea să fie în continuare. Dar mi-am dat seama apoi că n-aveam de ce.

Crème brûlée cu vanilie și blat crocant de alune cu sos de mere

Sau în interpretarea mea: blat crocant de migdale și nuci cu sos de mere rase, asta pentru că n-am găsit la timp alunele așa cum le căutam și nefiind un mare fan al merelor, mi-am dat seama că pot „sări” pasul pregătirii sosului și să-l înlocuiesc cu unul cumpărat făcut din mai multe fructe.

Care sunt ingredientele de care nevoie ca să faci rețeta asta?

Pentru crème brûlée:

500ml de smântână pentru gătit (în general smântâna cu 30% grăsime – eu am folosit găsit de gătit cu 20% grăsime și a ieșit ok);
500ml de lapte;
8 gălbenușuri de ou;
8 foi de gelatină (n-am găsit foi de gelatină, așa că am folosit un plic de gelatină pe care l-am pregătit conform indicațiilor de pe ambalaj);
100g de zahăr;
2 batoane de vanilie;

Pentru blatul crocant:

200g de alune (eu am folosit migdale și nuci);
200g de unt;
200g de făină;
200g de zahăr

Pentru sos:

4 mere roșii

–

Pentru că a doua zi urma să fiu pe drumuri mi-am zis să gătesc o porție mai mică, așa că am înjumătățit toate ingredientele. Confirm că nu afectează cu nimic rețeta. Doar stomacul, că termini repede ce-ai gătit și ți se face poftă iar. Și iar. Mai ales dacă ești fanul blatului crocant, ca mine. Cred că o să mă țină minte o perioadă lungă de timp Chef Marek pentru că i-am cam furat din blat în timp ce se pregătea să-l gătească.

Înainte să vă povestesc despre rețetă vreau să vă zic că ea se potrivește cel mai bine cu o bere granat. Staropramen Granat, berea pe care am alăturat-o mâncării, se fabrică și în prezent după rețeta din 1884 și se distinge prin culoarea rubinie și gustul parcă mai amărui. Recunosc totuși că din cele 4 tipuri de beri Staro, preferata mea e nefiltrată. 🙂

Întâi am început să fac crema: am pus laptele cu smântâna pentru gătit la foc mic să se încălzească. În același timp am separat albușul de gălbenuș și am bătut cu un tel ouăle cu cele 50g de zahăr până am obținut o spumă bine legată.

Înainte să pun ouăle peste lapte și smântână am pregătit gelatina conform indiațiilor de pe ambalaj: lăsată câteva minute în apă rece, apoi încălzită pe baie de apă (o variantă improvizată e să pui apă la fiert, iar peste oală să pui o farfurie adâncă în care să verși gelatina înmuiat deja în apă rece). După ce s-a încălzit – gelatina NU trebuie să fiarbă! – am adăugat spuma de ouă peste lapte și smântână, am amestecat și am turnat în final și gelatina încălzită.

Am mai învârtit puțin în oală la foc mic, apoi am turnat crema într-un vas de cuptor peste folie de copt. Am băgat toată compoziția în cuptor și am lăsat-o așa vreo 35-40 de minute la foc mediu. Cuptorul meu n-arată și gradele, așa că am dedus că un foc mediu spre mic ar fi undeva la 100 de grade. A ieșit cum trebuie, deci nu m-am înșelat.

După ce-am scos crema din cuptor, am lăsat-o să se răcească și apoi am pus-o în frigider peste noapte să se lege cum trebuie.

Apoi a urmat parea care mi-a plăcut cel mai mult, cu blatul crocant. Se face extrem de simplu. Întâi am sfărâmat nucile și migdalele. Cum am făcut asta? Le-am pus pe un prosop de bucătărie, l-am împachetat așa cum vedeți în imagine și am bătut toată treaba cu un ciocan de șnițele. Migdalele și nucile nu s-au împotrivit, iar în câteva minute erau gata să fie amestecare cu untul, zahărul și făina de care vă spuneam.

Dacă nu aveți mașină de amestecat (eu unul n-am), atunci cel mai bine e să amestecați la început cu o furculiță. Am încercat cu telul, cu un zdrobitor, cu instrumente de pasat, dar n-a funcționat. Se lipea foarte tare compoziția de ele. Cu furculița a mers una-două.

Am pus apoi totul la cuptor și am lăsat așa blatul la gătit vreo 15 minute. De data asta am dat focul mai puternic, fiind necesare aproximativ 175 de grade Celsius ca blatul să se gătească potrivit.

L-am scos din cuptor după ce a fost gata, l-am lăsat să se răcească și apoi l-am zdrobit și decupat ca să se potrivească farfurii așa cum o aveam eu în gând. Și am mâncat jumătate din tot blatul până s-a răcit crema. M-am trezit apoi că aproape nu mai am ce pune în farfurie.

Se pare că n-am aproximat totuși bine de la început cantitatea. Dar nu-i nimic, știu pentru data viitoare.

Rezultatul meu a ieșit așa:

–

Și dacă vreți să vedeți cum au făcut profesioniștii toată treaba asta am să vă las imaginile de mai jos și clipul cu rețeta completă, la care recunosc că am mai aruncat un ochi când n-am mai ținut minte câțiva dintre pași.

Clipul cu toți pașii rețetei: