Când mi-a povestit Lucian Marin (Travel Selfie) la începutul anului de excursia în Cappadocia mi-au venit instant celebrele fotografii făcute în timpul zborului cu balonul la răsărit. Prima oară când am văzut o fotografie de acolo, acum câțiva ani, mă gândeam că era din timpului unui eveniment cu baloane, unei competiții ori ceva în genul. Mi-a venit greu să cred apoi că treaba asta se întâmplă în fiecare dimineață. De atunci tot am în gând Cappadocia, locul cu pricina.
Dar se pare că peste două luni o să fiu acolo să fotografiez într-un tur tare fain prin Turcia (Cappadocia și Istanbul) organizat de Travel Selfie.
Toată treaba se întâmplă în perioada 29 aprilie – 4 mai și o să fie plină de experiențe faine și numai bune de fotografiat. Cazarea în hotelul săpat în stâncă, Monastery Cave Hotel, din Mustafapasa, Cappadocia este una dintre ele.
În momentul de față mai sunt 10 locuri libere, din totalul de 20, iar dacă vă face cu ochiul excursia ar fi bine să vă înscrieți repejor. Celelalte 10 locuri au fost ocupate ieri, după anunțul organizatorilor, cărora vreau să le și mulțumesc pentru invitație și pentru cele 6 zile în care sigur n-am să las aparatul din mână prea des.
Dacă mai sunteți tentați de astfel de excursii ori e bine de știut că ei or să mai organizeze tururi precum acesta. Și în fiecare tur, ca și acum, vor invita câte un blogger care să documenteze prin fotografii și cuvinte toată treaba.
N-am să mai lungesc vorba și am să vă las câteva detalii despre călătorie, urmând ca la final să vedem câteva fotografii de acolo .
- Sunt 4 zboruri în total: București – Istanbul, Istanbul – Kayseri, Kayseri – Instanbul, Istanbul – București. Se zboară cu Turkish Airlines. Atenție, e nevoie de pașaport valabil cel puțin 6 luni.
- Vor fi 5 nopți de cazare: 3 la Monastery Cave Hotel și 2 la Azze Hotel.
- În a doua zi vom vedea răsăritul la 800 de metri înălțime într-un zbor cu balonul pste Cappadocia, iar în următoarea zi vom face un tur cu ghid al zonei.
- Plecarea este pe 04 la ora 06:05, iar întoarcerea pe 04.05 la ora 22:55;
Prețul circuitului este de 520 de euro și include pe lângă cele spuse mai sus:
- Bagaj de cală + taxe aeroport;
- Transfer Kayseri – Hotel – Kayseri;
- Cina și micul dejun în cele trei zile de cazare la Hotel Monastery;
- Micul dejun în cele două zile de cazare la Hotel Azze.
Vă puteți înscrie scriindu-le oamenilor de la Travel Selfie pe adresa travelselfie@gmail.com. Mai mult detalii găsiti la aici, la ei pe site.
Deci, ne vedem acolo să facem fotografii ca cele făcute de Corina Scheianu? 🙂
8 comments
De abia astept sa vad pozele taleeee!
Si da, chiar este un pret super bun (mai ales ca este inclus si zborul cu balonul…)
Și eu așteeept cu nerăbdare! 😀 😀
Ce tare! Am fost acolo, dar nu am avut ocazia să zbor cu balonul. Aștept pozele!
Niciodată nu e prea târziu! 🙂 Merci frumos, Auraș!
Da-mi voie sa-ti spun ca te urasc 😀
Aveam si eu in plan o excursie acolo, din pacate anul asta nu se va putea concretiza.
Asteptam pozele!
O să vină momentul ei și sunt convins că o să merite! Mulțumeeesc!
Asteptam pozele! Am ajuns si eu odata prin Istanbul si chiar ai ce sa pozezi!
O adevarata aventura!
Abia aștept să ajung și eu acolo! 🙂 Mulțumesc!