Mi-era dor să fotografiez acasă

Îmi aduc bine minte momentul când undeva pe la sfârșitul verii lui 2008 făceam primele fotografii ale unui apus și rămâneam surprins de ce-am obținut. Bineînțeles că fotografiile au ieșit exact așa cum ies majoritatea în timpul unui apus. Nimic special. Însă pentru mine au însemnat mult acele fotografii și m-au făcut să-mi doresc să fotografiez din ce în ce mai mult.

Pe măsură ce făceam acest lucru observam că nu e deloc atât de ușor pe cât îmi închipuiam la început și că nu toate pozele ies așa. Și-am început așa să învăț singur cât mai multe despre fotografie. Cred că cele mai bune lecții le primeam de fiecare dată când ieșeam la fotografiat în oraș.

Eu sunt de loc din Odorheiu-Secuiesc. Un oraș mic pe care-l traversezi în jumătate de oră fără să te chinui. Am mai povestit despre el și am tot publicat fotografii din 2009 și până prin 2012 făcute acolo. Programul meu era cam așa: mergeam la școală până pe la prânz, iar după-masa ieșeam la pozat în parc. Care parc vă închipuiți că putea fi străbătut în 10 minute.

Tocmai asta cred că a fost provocarea. Îmi propusesem ca de fiecare dată să încerc să obțin ceva diferit. Să caut un alt unghi, o altă perspectivă. Un alt subiect. Scopul, într-un final, era să nu reproduc aceleași fotografii din același loc.

Am fotografiat Odorheiul și împrejurimile în continuu timp de 3-4 ani. De când m-am mutat în București n-am mai ajuns însă să fotografiez atât de mult acasă. De fiecare dată când merg acasă apuc să ies la fotografiat doar o dată sau de două ori.

Săptămâna trecută am fost plecat pentru mai multe zile și am reușit să fotografiez orașul și împrejurimile de mai multe ori. Ba chiar am fotografiat și un apus din girocopter. M-am bucurat mult de fotografiile făcute și de faptul că am prins o vreme așa cum îmi doream.

Vă invit să le vedeți. Mi-era dor să fotografiez acasă. 🙂