Țin minte că de mic am fost băiețelul (în poza de sus aveam 6 ani, cred) povară al multor profesori. Povară poate-i mult spus, dar sigur eram insistent. Am început la 7 ani cu pianul. Întâi am făcut o săptămână după care m-am lăsat. Apoi am făcut o lună și iar m-am lăsat. După un an m-am dus să mă înscriu din nou. Profesoara de pian se uita mirată la mine. Eu îi spusesem că „De data asta mie la sută că nu mă las!”. Fix cuvintele astea le-am folosit. Îmi aduc aminte perfect momentul.
Am continuat așa un an după care m-am lăsat iar. Mi-a plăcut, dar îmi era lene să merg la cursurile teoretice. Poate că dacă-mi plăcea suficient de mult nu se întâmpla aşa. Apoi în următoarea perioadă am încercat să cânt la vioară. După prima zi în care am primit vioara și am luat-o în mână m-am lăsat. Nu mi-a plăcut deloc sunetul pe care l-am scos eu dând cu arcușul peste corzile viorii. N-avea nicio logică ce făceam eu, pentru că nu știam niciun acord. Dar chiar și-așa am renunțat.
Apoi au urmat trei luni de chitară. Mă și vedeam mare cântăreț. Îmi plăcea mult la început. Mi-am luat și chitară. Iar apoi m-am lăsat.
Toată perioada asta (de la 7 ani) plus încă vreo 3 a fost însoțită și de cursurile de înot. Am făcut vreo 5-6 ani înot. Luasem și câteva diplome locale. N-aveam nicio problemă să mă bag pe vântul rece din mai în ștrand. Îmi plăcea să înot și să mă bălăcesc. Și acum îmi place. Dar am renunțat totuși, după 6 ani, la cursurile regulate. Nu era de mine.
Apoi am mai avut eu tentative cu tenisul de masă. După a urmat perioada pictatului. În clasa a 5-a m-am dus la cursuri de pictură pe lemn. Am și acum acasă două bucăți de lemn pictate de mine. Frumos. Mi-a plăcut. Dar n-aveam suficientă răbdare.
Și în clasa a 8-a am descoperit aparatul de fotografiat și am simțit ceva ce nu simțisem până atunci. Poate că dacă nu aș fi încercat atâtea lucruri n-aș fi știut că fotografia îmi place cu adevărat. N-am de unde să știu. Cert e că am răspunsul la alte întrebări. „Cum ar fi fost dacă mergeam la pian? Sau la chitară? Sau cum ar fi fost dacă înotam?”
Am răspunsurile la întrebările acestea. Și știu totodată că n-am niciun regret. Am încercat și am văzut ce-i de mine și ce nu. Ce-mi place și ce nu.
Dacă sunteți părinte sau aveți prieteni părinți poate fi un bun moment pentru copilul vostru sau al lor. Cris-Tim are o campanie exact în această direcție. „Cris-Tim te face Superstar” oferă șansa copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani să fie personajul principal în următoarea reclamă a celebrului Salam Săsesc. Sigur mai țineți minte reclama cu fetița care spunea extrem de simpatic cele două cuvinte. Reclama va fi reluată acum, iar copilul vostru poate fi chiar în locul ei.
Puteți încerca. Nu aveți de unde ști dacă se potrivește sau nu. Dar cel puțin nu rămâne cu întrebarea „Oare cum ar fi fost dacă încercam?”. Iată puțin din mecanismul concursului.
Data limită de înscriere este 13 aprilie. La finalul concursului, cei mai talentaţi 8 copii vor fi selectaţi să joace în noua reclamă Salam Sasesc.
Cum trebuie să procedaţi:
Pasul 1. Intraţi pe superstar.cristim.ro şi apăsaţi cu încredere butonul de “Înscrie-te în concurs”.
Pasul 2. Încarcaţi filmuleţul cu copilul (sau copiii) în care spune cât mai simpatic “salam săsesc” şi răspunzând la întrebarea “Dacă ai fi tu mama mea şi eu copilul, ce m-ai pune să fac?”.
Vă recomandă să citiţi cu atenţie regulamentul competiţiei, de pe site.
Cum se votează:
1. Filmuleţele sunt votate de public.
2. Apoi, din primii 5 căştigători săptămânali desemnaţi de votul publicului, juriul decide 2 finalişti pe săptămână, în aşa fel încât la finalul celor 4 săptămâni de concurs să avem 8 finalişti. Filmuleţele care nu s-au clasat în primele 5 locuri într-o săptămână, vor fi înscrise automat în competiţie în săptămânile următoare, plecând de la 0 voturi.
Succes juniorilor voștri! 🙂
