Fotoreportaj: O zi din viața lui Cornel Ilie

Era 8 și un pic când îmi sunase alarma după vreo două-trei ore de somn. Cu ochii întredeschiși și cu câteva guri de cafea luate în fugă mi-am pregătit geanta foto și am plecat de acasă. Știam că urmează să fie o zi cu totul specială și care o să-mi aducă multe stări de bine, așa că am pornit din start cu energia și gândurile astea.

Urma să petrec o zi întreagă cu Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, și să o documentez prin fotoreportajul acesta. Urma să-l cunosc pe omul Cornel Ilie și să fur din stările lui prin fotografii.

Așa cum ziceam, am pornit pe la ora 9 spre Hotelul Marshal Garden unde Cornel urma să vorbească unor studenți în cadrul unui proiect motivațional desfășurat toată săptămâna. Aici am făcut cunoștință pentru prima dată cu Cornel. Eram destul de timid și am stat ceva până să scot aparatul din geantă. Încă din primele minute în care am vorbit cu Cornel am simțit deschiderea și căldura aceea care-ți dă încredere să faci ce ți-ai propus. Și așa am început fotoreportajul.

În momentul în care a intrat în sală s-au auzit deodată reacțiile tuturor studenților. Și studentelor. Cornel urma să le vorbească despre ce înseamnă să faci ceva ce-ți place și să te lupți pentru asa. Despre ce înseamnă să crezi în ce ți se întâmplă pentru că doar așa apar anumite situații parcă din senin. „Ți se întâmplă tare multe lucruri frumoase dacă știi să crezi în ele”, spunea Cornel.

„Din 2003 am făcut ca nicio zi să nu treacă fără să fac ceva important pentru mine.”

„În momentul în care știi care sunt oamenii care vrei să fie în viața ta e mult mai ușor să îți găsește drumul. Unii pot fi ca un motor, alții ca o frână.”

Mi-au rămas în cap frazele astea două. Sunt convins că și celor din sală. Cel puțin așa ar trebui. Cred că despre asta e vorba atunci când îți propui ceva. Să-ți placă, să ai lângă tine oamenii potriviți care să-ți dea energia necesară și să ai credință. Credința în lucrurile care ți se întâmplă. Dacă știi în ce să crezi nimic nu e întâmplător.

*Cadrele mai largi au fost realizate cu obiectivul Nikon 24-70mm f/2.8. Mulțumesc echipei F64 pentru mâna de ajutor!

Imediat după ce Cornel a terminat prezentarea am fugit la mașină și am pornit spre Pitești. Nu mai aveam prea mult timp la dispoziție. La 12, 12 și 15 trebuia să fim la Colegiul Zinca Golescu pentru o prezentare în cadrul campaniei Licee Albastre inițiat de Avon.

„Vreți niște eclere?”, ne întreabă Cornel pe mine și pe tour manager-ul lui, Robert Cristian Baciu, zis și Crețu’ (îl veți mai vedea în fotografii). „Am luat trei, câte unul pentru fiecare, luați-le că sunt tare bune”, ne spune în continuare. Mă și întrebam: „Cum și-o fi amintit în toată fuga aia că suntem trei?”. Asta înseamnă să fii atent la oamenii din jurul tău. Gestul pe care l-a făcut cred că spune multe despre ce fel de om e.

Vorbind pe drum am descoperit o serie de lucruri legate care ni s-au întâmplat, dar care nu-s simple coincidențe. Asta apropo de ce spuneam mai sus cu crezutul în lucrurile care ți se întâmplă. Mai țineți minte că acum două luni am făcut un fotoreportaj pe ambulanță? Asistenta care făcea parte din echipaj avea ca ton de apel o melodie cântată de Vunk. La două săptămâni distanță Cristina Bazavan a fost cu același echipaj pe ambulanță și a remarcat același lucru. Apoi i-a făcut o surpriză frumoasă asistentei vorbind cu băieții din trupă și oferindu-i o invitație la un concert. Iar acum, ieri, l-am fotografiat eu pe Cornel. Vedeți cum se leagă lucrurile? Dacă stai și le pui cap la cap nimic nu e întâmplător. Trebuie doar să crezi.

Și acum să revin la traseul nostru. Ajunși în Pitești am căutat rapid liceul, am parcat și am pornit spre sala de sport unde se ținea prezentarea. Aici Cornel le-a vorbit elevilor despre violența în cuplurile de adolescenți ajungând din nou la ideea că oamenii de lângă tine sunt extrem, extrem de important. Ei te pot face să mergi mai departe sau să cedezi. Ei îți pot da putere sau te pot seca de ea. Important e să-i alegi pe cei potriviți.

Înainte să vedeți fotografiile de la liceu mi-ar plăcea să vă pot reda sunetul celor 300 de elevi de atunci când a intrat Cornel în sală. Închipuiți-vă sunete de mirare și încântare toate deodată și extrem de puternice. Mi se cam făcuse pielea de găină.

 

Spre finalul prezentării Cornel s-a așezat involuntar în fața proiectorului, iar un smiley face a apărut pe cămașa lui. Exact la fix. 🙂

Apoi au urmat fotografiile pe care voiau să le facă elevii alături de Cornel.

S-a încheiat evenimentul imediat după prânz, iar următorul eveniment din program era concertul cu Loredana care începea la 19:30. Mai aveam timp suficient până atunci, motiv pentru care am mers să mâncăm. În tot timpul acesta Cornel a mai lucrat. N-au fost prea multe minute în care să stea, pur și simplu. Semn că-i place ce face indiferent cât de solicitant ar fi.

Dar apoi, gândindu-ne că mai avem alte trei ore până la concert, ne-am hotărât să mergem undeva fie să jucăm bowling, fie să vedem un film. Am ales ultima variantă. Singurele filme care începeau când am ajuns noi erau Need for speed și Tarzan. L-am ales, din nou, pe cel din urmă, cu gândul că va fi frumos transpusă în film animat povestea aceea pe care o știm cu toții. Vizual, ce-i drept, a fost foarte plăcută. Poate chiar una dintre animațiile foarte reușite din ultimul timp. Dublajul în română a cam tras filmul în jos.

Oricum, important e că astea două ore au fost așa, ca o relaxare și o scurtă pauză în miezul zilei. A, și e foarte important să vă spun că ne-a fost greu să prindem locuri în sală. Sala a fost „plină”. Era ca o sesiune privată de vizionare a unui film. 🙂

De aici a urmat ultimul eveniment al zilei, concertul Loredanei. Aveau să cânte două melodii împreună. Dar să începem cu un cadru de pe drumul spre Casa de Cultură. Din punctul meu de vedere e fotografia care-l reprezintă cel mai bine pe Cornel. Redă energia și starea de bine naturală pe care le are. Aerul acela pozitiv care-ți dă încredere și de care vorbeam la început.

Ajunși în Casa de Cultură am stat într-o cameră din culise cât până la începerea concertului, timp de care am profitat cu toții și pentru încărcarea telefoanelor. Dar și pentru alte fotografii. 🙂

Imediat după ce ma făcut fotografiile acestea am ieșit pe hol să cunosc locul și să-mi fac o idee pe unde să mai fotografiez. Timp în care-l văd pe Cornel că aleargă spre scenă și nu știam de ce. Erau repetițiile dinaintea concertului și a intrat pe scenă eeexact când începea partea lui din melodia „Nu știu cine ești”. Perfect timing!

10 minute mai târziu a început concertul. Cornel s-a schimbat și aștepta să între pe scenă.

Și a urmat prima melodie împreună. Nu știu cine ești.

Următoarea piesă împreună avea să fie cântată la finalul concertului. „Bună seara, iubito!”. Îți cam rămâne în cap melodia atunci când îi auzi cântând-o împreună. Asta-i sigur. E o melodie și o interpretare aparte! Dar până să intre pe scenă iată încă o serie de fotografii din culise. Îmi imaginam de dimineață cadrele astea.

Și acum momentul de final. Tare mult mi-a plăcut cum au cântat împreună!

Acesta a fost ultimul moment al zilei. Al unei zile frumoase. Și spun asta cu cea mai mare sinceritate. A fost o zi în care am cunoscut un om. Un om plin de energie și dedicat pasiunii sale. Un om care crede cu adevărat în tot ce face.

„Ți se întâmplă tare multe lucruri frumoase dacă știi să crezi în ele.”