Yep, cu HTC One. De fapt cu gama completă, One, One Mini și One Max, trei smartphone-uri care vin cu cameră foto UltraPixel, luminoasă, rapidă și care oferă o calitate foarte bună mai ales în lumină slabă, și pe care le-am supus de două ori unor teste mai puțin comune camerelor de pe telefoanele mobile.
Ne-am întâlnit de două ori alături de bloggeri pasionați de tehnologie și noutăți și l-am fotografiat pe Mihai Militaru, un roller skater pasionat de ce face de mai bine de 10 ani. Unde mai pui că își și filmează trick-urile și asta l-a ajutat să ne înțeleagă mai bine pe noi și să știe exact ce-am dori să surprindem, motiv pentru care ne-a oferit niște cadre tare bune.
Prima oară am fotografiat în parcul din Herăstrău, iar apoi în cel din Tineretului, iar cum s-a desfășurat totul veți putea vedea mai jos. Eu vă voi arăta fotografiile în care participanții la workshop-ul pe care l-am realizat împreună cu HTC erau în acțiune fotografică, surprinzându-l pe Mihai. Ca o precizare, fotografia de început e realizată cu un HTC One Mini și funcția Zoe activată. Puteți citi un review complet al camerei foto care se regăsește pe toate cele trei telefoane pe Blog de Fotografie.
A fost o experiență interesantă și provocatoare în același timp. Pare greu să fotografiezi un sport cu un smartphone, dar uneori îți e la îndemână această soluție și se pare că poți profita foarte bine de ea, mai ales dacă dispui și de un model cu o cameră foto capabilă să se adapteze la nevoile tale. 🙂
3 comments
Interesanta abordarea asta. E asa mai diferita decat ce vad in fiecare zi la promovarea telefoanelor. 🙂