Era 4 și jumătate dimineața când ceasul a început să sune. M-am trezit repede bucuros pentru ceea ce va urma. Am pornit de-acasă și am ajuns la locul de întâlnire. Un microbuz mov, parcă luat din Pulp Fiction, avea să ne ducă într-un loc din care, mai apoi, să pășim pe târmuri magice.
Am ajuns la Gorneni unde ne aștepta ceva… cel puțin interesant. Era un balon care urma să ne ridice la cer și să ne transpună într-o poveste. În povestea filmului Grozavul și puternicul Oz, film pe care îl veți vedea începând de mâine, 8 martie, în cinematografe, și al cărui trailer îl puteți vizualiza mai jos.
Ei bine, noi n-am avut parte de acea tornadă, deși cred că ar fi fost tare interesant. Ne-am ridicat deasupra satului Gorneni și ne-am lăsat duși de vânt în spre răsărit. Am avut parte de aproximativ o oră de un zbor lin. Extrem de lin. În afară de sunetul sistemului care aprindea flacăra ce ținea balonul la înălțime, nu se mai auzea absolut nimic. Era liniște. Foarte liniște. Și noi totuși ne mișcam.
Zborul cu balonul este, cu siguranță, o modalitate aparte, specială de a te ridica la înălțime. E total diferit de orice zbor cu avionul sau elicopterul. Iar aterizarea este de excepție. Aterizarea noastră de azi a vrut să semene un pic cu partea din film în care balonul a fost luat de o tornadă. Ei bine, noi n-am fost luați de o tornadă, doar că am aterizat de două ori ca să aterizăm o dată. Da, sună ciudat, dar așa a fost. Am aterizat, ne-a ridicat vântul, apoi am mai aterizat odată puțin mai… brusc. Dar a fost o parte tare, tare mișto.
Pe mine unul m-a încântat și, dacă ar fi să mai zbor încă o dată cu balonul și să pot alege teoretic cum aș vrea să fie aterizarea, așa aș face. Pilotul ne-a spus că a fost o aterizare ușoară spre medie. Deci a fost bine. Vă invit să vedeți în continuare fotografiile și, dacă sunteți curioși, întreg filmul. Eu am pășit azi pe târmul magic din Oz și vă pot spune că a fost ceva de poveste. Ceva cu totul magic. Ar trebui să încercați. 🙂
8 comments
Felicitări pentru cadre. am 2 întrebări punctuale:
1) la ce altitudine ați ajuns cu balonul?
2) pozele nu mai au watermark, rapiditate sau o nouă abordare ?
Mulțumesc! Am ajuns cam la 200m altitudine. Și pozele nu mai au watermark pentru că nu mai vreau eu. O nouă abordare. 🙂
Faci ce faci şi tot în zbor ajungi. Foarte fain!
Yeeep! 🙂
nota 10 !
Frumoase poze si atractiv mod de a scrie articolul. Mai presus de toate, o experienta de neuitat, cu adrenalina, curaj si inaltimi mari.