Primul 1 Decembrie petrecut în București

1 Decembrie - Ziua Națională a României

Cred că aștept ziua asta de mai bine de patru ani. Trei ani la rând am fotografiat festivitățile de 1 Decembrie acasă, în Odorheiu-Secuiesc. Anul acesta am ajuns la parada mamă, din București, ca să îi zic așa. Am văzut sărbătorirea zilei naționale într-un alt context parcă, diferit de cel în care o văzusem până acum.

Am auzit persoane spunând că anul acesta se împlinesc peste 25 de ani de când vin să vadă parada de la Arcul de Triumf. Vă dați seama? În 25 de ani au văzut cum și dacă se schimba ceva de la an la an. Au ajuns să cunoască fiecare moment în parte. Și asta fără să îi oblige sau să îi plătească nimeni, ci așa, pur și simplu, pentru că simt ei.

M-am bucurat să văd foarte mulți copii alături de părinții sau bunicii lor. Bineînțeles că toți copiii au fost atrași de tot ceea ce înseamnă mașinile de la pradă și avioanele care treceau deasupra lor. Dar au venit acolo. Și am văzut așa oameni de toate vârstele. M-am bucurat câteva momente pentru că mi-am dat seama că încă mai sunt români mândri de România. Sau cel puțin arată că sunt mândri de țara lor. Și asta contează până la urmă. :- )

La mulți ani fiecăruia dintre noi! :- ) Și…

Vă vine să credeți că aceste fotografii sunt realizate în România?

Ar trebui! Da, România e atât de minunată dacă știi cum să o privești! :- )

1 Decembrie - Ziua Națională a României

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *