De multe ori, la multe aparate, stabilizatorul de imagine e o chestie așa de trecut în specificații și care se observă așa, la un moment dat, dar nu într-un mod foarte evident. Bineînțeles, te ajută, dar nu atât de mult pe cât ți-ai dori.
Ieri trecând prin Herăstrău am văzut cele două veverițe de mai jos. Am înțeles după că-s vedete și, totodată, un clișeu. Dar nu contează. Sunt un subiect relevant pentru testarea aparatului. Ei bine, cu ce au provocat ele noul Olympus OM-D și obiectivul 14-150mm care, în formar real, devine 28-300mm?
Au provocat sistemul de focalizare și de stabilizare. Erau foarte agitate și mi-a fost tare greu să le urmăresc tot timpul și să le țin în focus. Pot spune că în peste jumătate din cazuri aparatul a reușit să-mi urmărească subiectul foarte ok și să mențină focalizarea acolo unde trebuie. Având posibilitatea de a alege S-AF + MF, adică focalizare de tip single, o singură dată, și corecție apoi cu inelul de focalizare, ai un ajutor semnificativ mai ales la filmare.
Pentru fotografiere recomand totuși funcția de focalizare continuă, C-AF care, la filmare, primește și funcția de tracking. Probabil o să vă întrebați de ce au zgomot oarecum vizibile unele fotografii. Au fost realizate toate, inclusiv filmarea, la ISO 1600 și subexpuse aproape o treaptă. De ce? Lumina, când era, era foarte dură. Iar veverițele stăteau mai mult în zonele foarte umbrite dintre crengi și nu aveam altă soluție.
Iată câteva dintre fotografii și un filmuleț despre cum funcționează sistemul de stabilizare. Mie mi se pare un mare, mare plus. Adică nu mi s-a întâmplat să mai filmez din mână la 300mm și să am parte de o stabilizare așa bună. Fără să exagerez.
1 comment