Până acum două săptămâni nu eram deloc încântat de fotografiatul cu telefonul mobil. Bine, nici acum nu recomand utilizarea unui telefon mobil drept cameră principală. Ceea ce vreau să vă arăt în următoarele minute este importanța pe care o are camera pe care o ai în orice moment cu tine.
Încă de când se lansase iPhone 5 am avut curiozitatea de a-i testa camera, iar cei de la evoMAG m-au ajutat să descopăr ceea de ce eram curios. Bun. De când am luat eu telefonul să-l testez mi-am pus așa, un gând. Să îl folosesc ori de câte ori pot în locul aparatului foto. Voiam să văd dacă se poate și ce iese.
Până la urmă, uneori, nu e atât de importantă calitatea pe cât e mesajul propriu-zis. De fapt, în fotografie, întâi contează povestea, și apoi calitatea. Totuși, nu mă pot plânge de calitatea camerei noului iPhone. Am fotografiat pe lumină puternică, slabă, în contralumină, am fotografiat clădiri, am realizat portrete și am surprins peisaje. Am avut întotdeauna calitatea unei camere care cu siguranță te poate salva în multe situații!
Inițial am crezut că-mi va fi greu să folosesc camera telefonului drept cameră principală. Obișnuit fiind să am aparatul întotdeauna cu mine, acum am avut așa, o senzație puțin mai diferită. Nu mai aveam încă 2 kilograme în plus în geantă. Aveam un telefon de o sută și ceva de grame în buzunar și cam atât. Am încercat să surprind povestea și emoția și să trec dincolo de tehnică. iată ceea ce am reușit să surprind în această săptămână.
5 comments
Dacă imaginile sunt prelucrate, nu ne dăm prea mult seama de calitatea aparatul din iPhone5. Merita încercat cu brut… 🙂
Am folosit Instagram pentru imagini, e un soft accesibil care te poate ajuta destul de mult. Deci nu e prelucrare avansată. 🙂
Aham… ok, dar totuși nu e brut. 🙂
Mie imi plac maxim, si nu sunt un fan al brand-ului.
Este totusi un telefon, are o camere mica, atat poate, destul de bine!