În cel de-al șaselea Zbor peste Transilvania am fotografiat din avion și cu noul Nikon Coolpix P510 – mulțumesc Nikoniști! Am realizat și un film tare simpatic cu tot zborul, însă pe acesta îl veți vedea zilele viitoare. Fotografiind din avion am realizat două lucruri foarte importante, în comparație cu D700-le (sau D7000) cu care realizam fotografiile principale.
Dacă fotografiam prin geam, cu geamul închis, nu era absolut nicio problemă și fotografiile ieșeau extrem de clare indiferent de distanța focală sau orice alți parametri. Când fotografiam cu geamul deschis îmi era puțin mai greu pentru că din cauza curenților de aer îmi era afectată oarecum imaginea și viteza de focalizare. Chiar și așa, eu zic că s-a descurcat mai mult decât bine și sunt mulțumit de rezultate.